11.4 C
București
joi, 24 octombrie 2024
AcasăTechO aplicație pentru telefon îți spune dacă te-ai putut infecta cu coronavirus

O aplicație pentru telefon îți spune dacă te-ai putut infecta cu coronavirus

Aplicația este realizată pro bono de Asociația „Noi, Cetățenii”, cu ajutorul unor programatori voluntari, și este lansată acum în versiune prototip, pentru a fi testată pe scară largă. 

„Ne-am propus să aducem și în România un instrument folosit cu succes în alte țări pentru a identifica contacții unei persoane infectate rapid, în mod automat și-n același timp anonim,” a declarat Dan Țeca, coordonatorul proiectului.

Lansarea din România vine la două săptămâni după ce Germania a lansat o aplicație similară, „Corona-Warn-App”. La acel moment, Helge Braun, șeful administrației cancelarei Angela Merkel declara că „descărcarea și utilizarea ei este un pas mic pentru fiecare dintre noi, dar un pas uriaș în lupta împotriva pandemiei”.

Aplicația va avertiza utilizatorul despre posibila sa contaminare cu coronavirus, atunci când unul dintre cei cu care s-a întâlnit e diagnosticat cu Covid și alege să-și anunțe – în mod anonim – contacții. 

Prin utilizarea aplicației cetățenii se pot ajuta unii pe alții, întrucât depistarea și tratarea din vreme a bolii scade mult riscul unor consecințe grave. În același timp, de aplicație beneficiază și societatea, fiindcă prin testarea țintită a celor expuși și autoizolarea (sau în cazuri mai grave spitalizarea) celor contaminați, se pot întrerupe lanțurile de transmitere a virusului și epidemia va putea fi limitată.

„Obiectivul nostru principal a fost ca, pe lângă sănătatea cetățenilor, să protejăm și dreptul acestora la viață privată”, a mai declarat coordonatorul proiectului.

La fel ca în cazul aplicației germane, First Contact folosește un model descentralizat de prelucrare a datelor, pe telefonul fiecărui utilizator, model care păstrează anonimitatea utilizatorilor și respectă integral noile recomandări ale UE cu privire la acest gen de aplicații.

Aplicația nu folosește nici localizare și nici date personale ale utilizatorilor. Proximitatea față de alți utilizatori se determină doar pe baza semnalului Bluetooth emis de telefoanele acestora.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cofetăria bugetului: De ce lipsește frișca de pe tortul Fiscului?

România are cele mai mici încasări din TVA, deși taxele nu sunt mici. De ce? Evaziunea fiscală e la bază. Diferenţa dintre ce se...

Fiica omului de afaceri arădean ucis în urmă cu peste trei ani într-un atentat cu bombă și alți doi complici au fost reținuți

Laura Crișan, fiica omului de afaceri arădean Ioan Crişan, care a fost ucis cu peste trei ani în urmă după ce maşina în care...

Polonia face investiții majore în bazele militare americane din țară

Polonia continuă să investească în bazele militare în care sunt dislocaţi militarii americani, plănuind ca, în 2025, să aloce 200 de milioane de dolari...
Ultima oră
Pe aceeași temă