Disputele dintre taberele din PSD pot afecta unele dintre măsurile Guvernului PSD și afectează funcționarea unor instituții precum ANCOM.
Relația dintre premierul Tudose, președintele PSD Liviu Dragnea și parlamentarii puterii pare să nu fie atât de solidă pe cât o arată declarațiile oficiale. Răzvrătirile parlamentarilor PSD se multiplică, având la bază fie interese legate de funcții, fie ca efect al nemulțumirilor față de Liviu Dragnea.
Cel mai recent episod s-a consumat, miercuri, când parlamentarii PSD și ALDE au lipsit de la ședința comisiilor Economică și de IT, unde trebuiau votate propunerile Guvernului Tudose pentru posturile de vicepreședinți ai Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Nu s-a putut luat o decizie din lipsă de cvorum.
De fapt, parlamentarii PSD amână de mai multă vreme să ia o decizie în privința celor doi (Eduard Lovin și Bogdan Iana) pentru că nu sunt de acord cu propunerile, dar nu au curajul să voteze împotrivă. Tudose a trecut peste capul șeful ANCOM, Adrian Diță, propunând ca vicepreședinți doi dintre directorii executiv demiși de șeful ANCOM acum câteva luni de zile. Diță a fost instalat în această funcție la propunerea fostului premier Sorin Grindeanu. În aceste condiții, Adrian Diță, prezent, ieri, la comisii, pentru a fi audiat în legătură cu activitatea sa, s-a trezit într-o sală dominată de reprezentanții Opoziției care i-au cerut demisia. Pe lista lungă de repoșuri se află faptul că Diță a concediat, nejustificat, 35 de persoane dintre care cinci oameni cu funcții de conducere. Pentru cei cinci executivi ANCOM a plătit salarii compensatorii de 1,5 milioane de lei, potrivit afirmațiilor lui Cătălin Drulă (USR), președintele Comisiei pentru IT din Camera Deputaților. Cei cinci concediați au încasat salarii compensatorii între 200.000 și 400.000 de lei, a explicat Adrian Diță.
Oamenii lui Ponta ies la atac
Cu o seară înainte, senatorii PSD din Comisia de buget-finanțe, condusă de Eugen Teodorovici (PSD), un apropiat al fostului premier Victor Ponta, au desființat trei dintre cele mai importante măsuri adoptate în ultimul timp de Guvernul PSD-ALDE.
Întâi, la propunerea lui Eugen Teodorovici, fost ministru de Finanțe în Guvernul Ponta, comisia a modificat ordonanța Guvernului Tudose privind plata defalcată a TVA, în sensul ca măsura să fie obligatorie doar pentru firmele care au contracte cu statul. Apoi, aceeași comisie condusă de Teodorovici a decis eliminarea majorării accizelor la carburanți. Senatorii din Comisia de buget-finanțe au adoptat un raport negativ și la ordonanța Guvernului Tudose privind majorarea contribuțiilor sociale pentru contractele part-time.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a lăsat de înțeles că acesta și-ar putea pierde funcția de președinte al Comisiei Economice. ” În legătură cu acel vot vom avea o discuție în Comitetul Executiv și în grupurile parlamentare. Trebuie să ne aducem cu toții aminte că această majoritate parlamentară este constituită să sprijine un Guvern, nu pentru a-l încurca. Eu cred că la domnul Teodorovici este o altă problemă. În primăvară a venit la mine și mi-a cerut să-l susțin să devină președinte al Comisiei Economice din Senat. Colegii l-au susținut, dar se pare că este o funcție care poate să-l tulbure foarte mult”, a declarat Liviu Dragnea.
În toate cele trei cazuri, rapoartele întocmite de Comisia de buget-finanțe ajung, spre dezbatere și vot, în plenul Senatului. Apoi, ultimul cuvânt îl are Camera Deputaților. Între timp, cele trei ordonanțe sunt în vigoare în forma adoptată de Guvernul Tudose și produc efecte. Chiar dacă măsurile nu sunt anulate, fostul premier Victor Ponta, care a cerut public comisiei conduse de Teodorovici să anuleze ordonanța TVA split, a arătat că poate juca un rol în Legislativ.
În plus, există nemulțumiri și printre deputații PSD, care vor avea ultimul cuvânt în privința acestor ordonanțe. Astfel, ministrul Finanțelor a fost criticat pentru măsurile din ultima perioadă, inclusiv plata defalcată a TVA, la o întâlnire cu deputații PSD. Printre cei mai vehemenți au fost deputații Cătălin Rădulescu și Adrian Solomon, au afirmat surse din PSD.
Ioan Munteanu, opozant pentru câteva ore
Liderul deputaților PSD a afirmat, luni, înainte de ședința conducerii partidului, că va vota pentru ridicarea imunității în cazul Rovanei Plumb. La finalul ședinței PSD, Munteanu a anunțat, însă, că partidul le sprijină în unanimitate pe Plumb și Shhaideh.