Copreşedintele PNL Vasile Blaga, secretarul general al partidului, Ilie Bolojan, şi prim-vicepreşedinţii liberali Ludovic Orban, Adriana Săftoiu şi Gheorghe Flutur formează delegaţia liberală care va merge, luni, la discuţiile cu premierul Dacian Cioloş pe marginea modificării legii alegerilor locale.
Prim-vicepreşedintele liberalilor Adriana Săftoiu a precizat, duminică, pentru Agerpres, componenţa delegaţiei şi faptul că întâlnirea dintre premierul Dacian Cioloş şi PNL va avea loc în jurul orei 9,45, la Vila Lac. Copreşedintele PNL Alina Gorghiu nu va participa la discuţii, fiind plecată, până la sfârşitul săptămânii viitoare, într-o vizită în Statele Unite ale Americii. Premierul Dacian Cioloş va avea luni întâlniri succesive cu liderii partidelor parlamentare pentru a discuta pe tema modificării legii alegerilor locale, au precizat surse oficiale pentru Agerpres. Discuţiile vor avea loc începând de luni dimineaţă, la Vila Lac.
Pe 18 ianuarie, liberalii au anunţat că îi vor înainta premierului o propunere în sensul aprobării printr-o ordonanţă de urgenţă a prevederii privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Iniţial, premierul a afirmat că această solicitare este nedemocratică. Ulterior, Cioloş a anunţat că va avea discuţii cu partidele în privinţa modificării legislaţiei electorale.
Pe 26 ianuarie, liberalii au transmis o scrisoare Avocatului Poporului în care cereau sesizarea CCR în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate privind legea pentru alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin.
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, la începutul săptămânii, într-o conferinţă de presă susţinută la Botoşani, că varianta unei ordonanţe de urgenţă pe tema modificării legislaţiei privind alegerea primarului este cea mai bună soluţie. „Eu consider că implicarea unei instituţii cum este Guvernul României, un guvern tehnocrat, într-un proces care înseamnă alegeri corecte, echitabile, echilibrate, competitive, înseamnă un exerciţiu foarte sănătos. În momentul acesta, opţiunea pe care o văd plauzibilă, rezonabilă, raţională, este cea a ordonanţei de urgenţă pe care Guvernul poate să o adopte”, a adăugat aceasta, subliniind că asumarea răspunderii parlamentare nu poate fi luată în calcul, pe motiv că CCR interzice asumarea răspunderii Guvernului pe acte normative aflate în dezbatere parlamentară.