Kelemen Hunor, preşedintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la finalul Congresului UDMR, că Uniunea Europeană trebuie să spună care sunt regulile şi valorile minimale care trebuie să fie obligatorii pentru toate statele membre în materie de minorităţi, fiind vorba de o problemă care vizează 60 de milioane de persoane la nivel european, scrie Mediafax.
„Noi credem că în UE, unde suntem membri din 2007, foarte multe lucruri trebuie regândite. Există o parte a Europei, vechea Europă, care nu a făcut parte din blocul comunist, care a avut o soartă mai bună, unde problematica minorităţilor etnice autohtone, minorităţilor lingvistice, s-a rezolvat în diferite moduri. Şi există o Europă, tot în interiorul UE, a ţărilor care vin din fostul bloc comunist, unde această problematică încă nu s-a rezolvat. Nu trebuie să acceptăm că există o UE cu două viteze sau cu două etaje diferite„, a spus Kelemen la Cluj-Napoca.
Potrivit acestuia, UE trebuie să se ocupe şi de aceste aspecte, mai devreme sau mai târziu.„Trebuie să spună care sunt acele reguli şi valori minimale care trebuie să fie obligatorii pentru toate ţările membre”, a afirmat liderul maghiar.
Potrivit acestuia, regulile trebuie stabilite de comun acord, în condiţiile în care această problemă vizează 60 de milioane de persoane la nivelul UE aparţinând minorităţilor naţionale.