6.8 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăTechJocurile pentru șefia PSD nu sunt făcute

Jocurile pentru șefia PSD nu sunt făcute

UPDATE: Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a anunţat, miercuri seară, că îşi retrage intenţia de a candida pentru funcţia de preşedinte al PSD, în condiţiile în care va candida Liviu Dragnea.

Citește și: Robert Negoiță se retrage din cursa pentru șefia PSD

–––––

La nici 24 de ore după anunțul-surpriză al primarului sectorului 3, Robert Negoiță, Liviu Dragnea a renunțat să se mai gândească „foarte serios“ la candidatură, așa cum ne spunea luni, și a precizat că „dacă“ s-a transformat în „când“ în privința anunțului intrării în cursă. Cât despre Negoiță, el este acuzat că ar fi marioneta altor partide.

„Aş putea spune că nu se mai pune problema «dacă», ci se pune problema «când» (voi face anunţul – n.r.). Duminică, la Conferinţa Judeţeană de la Teleorman, voi face anunţul. Cred că acest anunţ trebuie făcut în organizaţia din care am făcut parte şi din care fac parte şi din care voi face parte întotdeauna şi în judeţul pe care îl iubesc foarte mult“, a declarat ieri liderul interimar al PSD, Liviu Dragnea. Nu mai departe de ziua de luni, când s-a reunit Comitetul Executiv al PSD, acesta spunea însă că nu s-a decis încă și că mai are nevoie de câteva zile pentru a-și finaliza proiectul politic pentru PSD și pentru a vedea dacă are susținerea necesară. Ce s-a întâmplat de luni până ieri încât Dragnea să simtă nevoia de a preciza că intră în cursă? Anunțul candidaturii lui Robert Negoiță, anunț care l-a luat prin surprindere pe Dragnea, dacă ne uităm la schimbul de replici acide avut în curtea sediului din Kiseleff.

Numărul 1 sau numărul 2?

Dacă în privința intrării în cursă a lui Dragnea nu mai există dubii, rămân totuși unele semne de întrebare în privința funcției pe care acesta o va viza. Opinia unanimă în PSD este că șeful interimar va ținti cea mai înaltă funcție în partid, cea de președinte. Chiar ieri, de exemplu, filiala PSD Satu Mare a ținut să-și exprime public „susținerea necondiționată“ pentru ca Liviu Dragnea să devină președinte al PSD.

Totuși, să nu uităm declarația lui Dragnea de după Biroul Permanent din 15 septembrie: „Voi anunța dacă voi candida pentru o funcție în conducerea partidului“.

De unde se poate înțelege și că există varianta ca fostul ministru al Dezvoltării să nu vizeze funcția de președinte, ci una de rang doi (președinte executiv, de pildă), urmând ca în cea mai înaltă funcție să fie propulsat unul din oamenii săi de încredere (Valeriu Zgonea este numele cel mai des avansat). În această variantă, Dragnea și-ar păstra toate pârghiile de putere în PSD, dar ar supune partidul la un risc mai mic, din perspectiva verdictului pe care îl așteaptă de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Primul termen în apelul din dosarul privind fraude la referendumul din 2012 este pe 28 septembrie, iar procurorii DNA au cerut o pedeapsă mai mare decât cea stabilită în prima instanță, invocând modul în care Dragnea, pe atunci secretar general al PSD și coordonator al campaniei i-ar fi folosit pe alegători ca pe niște obiecte.

„Libertatea de alegere pe care o au cetăţenii şi dreptul de a vota sau nu au fost tratate de inculpatul Dragnea Nicolae Liviu ca un moft al acestora și nu ca un imn al demnității umane și libertății de opțiune. Deși, libertatea votului este un drept care trebuie apărat cu orice preț, fiind dovadă palpabilă a libertății individului, inculpatul Dragnea Nicolae Liviu a acționat şi s-a manifestat ca și cum alegătorii sunt simple obiecte ce pot fi extrase din casă prin oferirea de spectacole cu clovni, baloane şi zâne sau chiar cu forța, conform voinței şi interesului inculpatului: «Băi, dar organizaţi-vă să mi-i aduceţi pe toţi la vot, băi! Îi legaţi, îi luaţi în braţe»“, argumentează procurorii în documentul prin care cer admiterea apelului și desființarea sentinței din 15 mai, prin care liderul PSD a primit o condamnare de un an de închisoare cu suspendare.

Critici la adresa lui Negoiță

Anunțul de marți al primarului sectorului 3 – cum că își depune candidatura la șefia PSD pentru că „premierul a avut prima înfățișare într-un dosar penal“, iar liderul interimar „este condamnat în prima instanță“ – nu doar că i-a luat prin surprindere pe social-democrați, dar i-a și iritat.

„Robert Negoiță este candidatul PNL la conducerea PSD. Este un gânditor de dreapta, îmbrăcat în haine social-democrate“, a declarat, pentru Agerpres, președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan. „Mi se pare foarte ciudat acest anunț, mai ales motivarea anunțului în care se face un atac, din punctul meu de vedere, direct la guvernare, la primul-ministru, și mi se pare ciudat cu o săptămână înainte de o moțiune de cenzură. Lucrurile acestea cred că vor fi clarificate în perioada imediat următoare. Eu sper să nu fie jocuri în spate de alt tip“, a declarat și ministrul Comunicațiilor, Sorin Grindeanu.

La rândul său, premierul Ponta a precizat că „este riscant“ pentru Negoiță „să zică“ de Liviu Dragnea și de el. „Dacă mâine e el? Ce facem? Eu în locul lui nu aș fi zis“, a declarat fostul șef al PSD, adăugând ironic „gata cu dictatura în PSD, după cinci ani de mandat al meu“.

Dacă Robert Negoiță intră în cursa pentru șefia PSD la imboldul PNL sau al UNPR (cum vehiculează alte surse), este greu de spus. Se știe însă că acesta a avut, de-a lungul timpului, mai multe poziții contrare liniei generale în partid. De pildă, după pierderea alegerilor prezidențiale, în noiembrie 2014, primarul sectorului 3 a vorbit despre asumarea eșecului și ieșirea PSD de la guvernare „cu fruntea sus, cu demnitate“. Ulterior, după ce Dragnea i-a suflat Rovanei Plumb șefia interimară a PSD, Negoiță a apărut în echipa acestuia, alături de Marian Oprișan și Valeriu Zgonea. Tot cu sprijinul lui Dragnea, Negoiță s-a instalat la șefia PSD București. „Propun rezoluţia privind organizarea unui congres în prima jumătate a lunii octombrie, pentru ca Liviu Dragnea şi conducerea partidului să capete legitimitate şi să putem să ne pregătim cât se poate de serios pentru anul viitor şi pentru mobilizarea partidului“, declara Negoiță pe 10 septembrie. Spre deosebire de Dragnea, primarul sectorului 3 nu are dosar penal, ci doar o extrem de lungă declarație de avere, cu sute de terenuri, apartamente și case, dar și cu datorii de zeci de milioane de euro (doar către ANAF are de plată circa 52 milioane de euro).   

În premieră în istoria PSD, președintele partidului va fi ales, pe 11 octombrie, prin votul a circa 500.000 de membri.

 

 

Cele mai citite

FastGlioma: Inteligența artificială care identifică tumori cerebrale reziduale în doar 10 sec

Un model revoluționar bazat pe inteligență artificială, denumit FastGlioma, poate identifica în doar 10 secunde prezența tumorilor cerebrale reziduale în timpul operațiilor, potrivit unui...

Comisia Europeană reduce prognoza de creștere economică a României și avertizează asupra deficitului bugetar ridicat

Comisia Europeană a redus semnificativ estimările de creștere economică pentru România în 2024, prognozând un avans de doar 1,4%, față de estimarea anterioară de...

Economia României accelerează în T3, dar rămâne sub așteptări: PIB-ul crește cu 1,1%

Economia românească a înregistrat o creștere de 1,1% în trimestrul al treilea al anului 2024, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS)....
Ultima oră
Pe aceeași temă