4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăTechJoaca de-a candidatura în PSD. De ce s-a retras Negoiță

Joaca de-a candidatura în PSD. De ce s-a retras Negoiță

La fel de brusc cum și-a anunțat candidatura la șefia PSD, edilul Sectorului 3 a transmis, miercuri seară, că nu mai intră în cursă și că rămâne în echipa lui Liviu Dragnea. Schimbarea radicală de intenție nu a fost convingător explicată de liderul PSD București, dar surse din partid susțin că reacțiile ferme ale unor lideri social-democrați l-ar fi împins să se retragă.

Miercuri seară, pe pagina sa de Facebook, Robert Negoiță a precizat că nu mai vrea să candideze la cea mai înaltă funcție din PSD. „Astăzi, colegul meu Liviu Dragnea şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte al PSD. În aceste condiţii, îmi retrag intenţia de a candida pentru această funcţie. Fac parte din echipa Liviu Dragnea şi îl susţin, împreună cu PSD Bucureşti, în acest demers “, a rostit primarul, într-un scurt video postat.

Dincolo de formularea „îmi retrag intenția“, merită subliniate două amănunte. Primul ar fi că, față de ziua de marți, când a ținut să cheme presa în sediul PSD pentru a face marele anunț al candidaturii, acum Negoiță a preferat varianta „curajoasă“ a postării pe Facebook, la ceas de seară.

Al doilea detaliu privește filiala PSD București, de a cărei susținere îl asigură primarul pe Liviu Dragnea. Miercuri, la o zi după ce făcuse anunțul candidaturii la șefia PSD, Negoiță a convocat o ședință a filialei în care, cu majoritate de voturi, oganizațiile de sector s-au pronunțat pentru susținerea sa în lupta pentru șefia PSD. Votul de miercuri – forțat de Negoiță, după spusele unor social-democrați – a fost însă în totală contradicție cu pozițiile anterioare ale filialei. În 10 septembrie, de pildă, PSD București, cu Robert Negoiță în frunte, anunța că vrea ca Dragnea să fie legitimat cât mai curând, printr-un congres, la șefia partidului.

Explicații pentru răzgândire…

Căutat de jurnaliști pentru a lămuri misterul „retragerii intenției“, primarul Sectorului 3 s-a ferit să ofere răspunsuri, mulțumindu-se să întrebe: „Arăt eu a om care să cedeze la presiuni?“.

Totuși, surse social-democrate spun că Negoiță ar fi fost „sfătuit“ să nu intre într-un război cu Liviu Dragnea, mai ales că, până la momentul anunțului candidaturii, a pozat în membru al echipei acestuia. În plus, vestea intrării în cursă ar fi stârnit în rândul colegilor din PSD mai mult mesaje de dezaprobare decât mesaje de susținere, așa că edilul s-ar fi putut vedea în situația de a nu avea sprijinul a cinci filiale (condiție stabilită de Comitetul Executiv al PSD pentru ca un membru să poată candida la șefia partidului).

De altfel, unii lideri social-democrați nu s-au ferit să aibă și public poziții extrem de tranșante în privința susținerii lui Negoiță. Cristian Rizea, președintele PSD Sector 5, a ținut să precizeze, ieri, că el s-a abținut la votul de miercuri din ședința PSD București și că organizația pe care o conduce îl susține pe Liviu Dragnea. Anterior, liderul PSD sector 4, ministrul Nicolae Bănicioiu, și-a anunțat demisia de la șefia filialei tocmai pentru a nu face parte din echipa lui Negoiță.

…și scrisoarea lui Șerban Nicolae

Senatorul Șerban Nicolae, un apropiat al președintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, și-a manifestat și el intenția de a renunța la candidatură dacă actuala conducere a partidului nu revizuiește modul de desfășurare a alegerilor interne. Potrivit lui Nicolae, organizarea congresului ar fi „profund viciată, nestatutară și confuză“, deoarece s-a „inventat“ o procedură „cu totul nouă, necunoscută și nefamiliară“ membrilor de partid chemați să voteze pe 11 octombrie, cu o săptămână înaintea congresului. Potrivit senatorului, condiția susținerii a cinci filiale ar împiedica o competiție reală în partid și nu respectă Statutul PSD.

„Transparența, onestitatea, egalitatea armelor lipsesc în mod regretabil, fiind înlocuite cu reguli nestatutare, aranjamente dubioase și o nefiresc de agresivă adversitate între colegi. O conducere aleasă în aceste circumstanțe va avea un grad sporit de autoritate. Dar va fi lipsită de credibilitate și legitimitate“, mai susține Nicolae în scrisoarea adresată actualei conduceri a PSD.

Amenințări cu excluderea

Liderul interimar al PSD, Liviu Dragnea, a tratat într-o cheie ironică joaca de-a candidatura a lui Negoiță, dar a ținut să lanseze un avertisment clar membrilor de partid care „vorbesc pe la colțuri și în băi“ împotriva sa. „Cum am luat act de anunţul candidaturii, aşa am luat act şi de renunţarea la candidatură. Nu am ce să comentez şi nici nu vreau să comentez (…). A avut niște resorturi care l-au împins să candideze, a avut alte resorturi care l-au dezîmpins să candideze“, a declarat Dragnea referitor la Negoiță.

Cât despre vocile din PSD care spun că regulamentul alegerilor pentru funcția de președinte (inclusiv condiția susținerii a cinci filiale) l-ar avantaja pe Dragnea, acesta a arătat că speră să fie „o invenție“ și a precizat că doar el și încă doi membri ai CEx s-au opus, în ședința de luni, existenței unei condiții pentru depunerea candidaturii. „Acest organism sănătos care începe să devină PSD o să-i arunce afară“, a mai spus Dragnea, întrebat fiind dacă se pune problema excluderii celor nemulțumiți.

Cele mai citite

Vântul puternic și ploile au făcut prăpăd în București. 82 de copaci doborâți și 69 de mașini distruse

Prima zi de Crăciun nu a fost lipsită de intervenții. În Capitală, aproape 100 de persoane au sunat la 112 după ce zeci de...

Prăbușirea unui pod în Brazilia a făcut patru morți. Risc de poluare cu acid sulfuric pe un râu alăturat

Prăbuşirea unui pod din nordul Braziliei a făcut patru morţi, iar 13 persoane sunt date dispărute, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor, care se...

Inspector RAR, trimis în judecată pentru multiple infracțiuni de corupție

Rețeaua facilita, contra cost, atestarea falsă a efectuării inspecțiilor tehnice periodice (ITP) pentru vehicule care nu erau prezente în stațiile de inspecție Procurorii Direcției Naționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă