13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăTechÎși schimbă PMP candidatul?

Își schimbă PMP candidatul?

 

Statutul de prezidențiabil al lui Cristian Diaconescu este pus la îndoială de unii lideri locali ai PMP, care susțin că Elena Udrea ar fi un candidat cu șanse mai mari. Situația va fi discutată în ședința Colegiului Director al formațiunii din 19 august.

Deși l-au anunțat pe Cristian Diaconescu drept prezidențiabilul partidului în urmă cu mai bine de două luni, la Congresul din 7 iunie, liderii locali ai PMP nu s-au grăbit să-i strângă și semnăturile necesare. Unele filiale au început acum două săptămâni, altele în urmă cu doar câteva zile. Amânarea este explicată oficial prin nevoia de a îndeplini, mai întâi, diferite etape ce țin de bucătăria internă a partidului. Indiferent de explicație, cifrele arată așa: s-au strâns, până acum, în jur de 7.000 de semnături.

Reamintim că, pentru înscrierea în cursă, un candidat are nevoie de 200.000 de semnături. Și, tot indiferent de explicație, tocmai numărul redus de semnături adunate până acum servește unora ca argument pentru a-i contesta fostului consilier prezidențial statutul de candidat, arătând că Partidului Mișcarea Populară ar putea găsi o variantă mai bună.

Acuzele Elenei Băsescu

Mezina președintelui, membru al PMP, a atacat-o frontal pe Elena Udrea, acuzând-o că ar fi dat indicații fi­lialelor să nu strângă semnături pentru prezidențiabilul anunțat încă din luna iunie. „Organizaţiile au «pro­bleme» în a strânge semnături pentru Cristian Diaconescu deoarece Elena Udrea le interzice acest lucru“, a scris Elena Băsescu pe pagina sa de Facebook. Cât despre declarația Ruxandrei Dragomir, președintele organizației de femei a PMP, cum că s-ar fi adunat puține semnături de susținere a lui Diaconescu, Elena Băsescu a arătat că aceasta „se preface că nu știe despre ce este vorba“.

Citește și: Udrea: Elena Băsescu a stat mai departe de partid, în ultima perioadă, e posibil să i se fi transmis un mesaj greșit

Reacția conducerii PMP a venit prompt. Mai întâi de la eșalonul doi al conducerii. Într-o declarație de presă la sediul partidului, vicepreședintele Ștefan Vlaston a încercat să convingă că nu există vreun sâmbure de adevăr în spusele fiicei președintelui. „Nu ştiu cine a intoxicat-o pe doamna Elena Băsescu, dar eu vă spun că nimic nu este adevărat din toată această poveste“, a spus Vlaston. Acesta a mai declarat că PMP se va „consulta“ cu președintele Băsescu astfel încât să obțină un scor „cât mai bun“ la alegerile din toamnă. Totodată, Vlaston a spus că „nu se discută în momentul de faţă schimbarea candidatului partidului“ și că, în următoarele săptămâni, va fi strâns numărul necesar de semnături pentru prezidențiabilul Diaconescu.

Declarațiile acestuia sunt contrazise însă de alți lideri ai PMP. Pe surse, aceștia admit că „sunt câțiva colegi“ nemulțumiți de prestația fostului consilier prezidențial și care cred că partidul are „un candidat mai bun“, respectiv că Elena Udrea „va lua un scor mai bun în alegeri“. Aceștia nu au putut însă oferi explicații convingătoare la întrebarea: de ce se fac astfel de estimări la două luni de la anunțarea oficială a lui Diaconescu drept candidat?

Citește și: Elena Udrea: Deocamdată, candidatul la Președinție este Diaconescu. Tehnic, este posibil să fie schimbat. Nu cred că Iohannis va ajunge în turul doi

Cât despre aritmetica semnăturilor, calculele se fac simplu la centru: PMP are 50.000 de membri, deci este nevoie de măcar patru semnături de fiecare membru. Din teritoriu, lucrurile se văd altfel însă. Filiala PMP Suceava a precizat, de exemplu, pentru Mediafax, că a strâns „peste o mie“ de semnături din cele 10.100 care i-au revenit.

Răspunsul Elenei Udrea

Președintele PMP a precizat că Diaconescu rămâne prezidențiabilul partidului, dar a admis că sunt probleme cu strângerea semnăturilor, printre motive numărându-se perioada de concedii. „Trebuie să fim mai vizibili, mai prezenți“, a declarat liderul PMP, într-o emisiune a B1 TV.

Cât despre acuzațiile aduse ei de fiica președintelui, Udrea a arătat că aceasta a stat, în ultimul timp, ceva mai departe de viața partidului, așa că este posibil ca „cineva“ să-i fi transmis un mesaj greșit. Fostul ministru a mai spus că, „din respect pentru tatăl ei, președintele“, nu vrea să comenteze mai mult episodul.

Citește și: Mii de semnături, strânse pentru Cristian Diaconescu de organizațiile PMP din teritoriu

Întrebată de ce nu și-a asumat o candidatură în alegerile prezidențiale, ca lider al PMP, Udrea a arătat că l-a propus pe Cristian Diaconescu pentru a „calma“ spiritele celor nemulțumiți că partidul nu a luat un scor cu două cifre la europarlamentare și care o considerau pe ea drept principal res­ponsabil. Să înțelegem de aici că, acum, la mai bine de două luni de la acel moment, spiritele sunt suficient de „calme“ pentru a o ruga pe Elena Udrea să candideze ca să scape PMP de un scor rușinos?

Cristian Diaconescu are nevoie de 200.000 de semnături pentru a putea candida la președinție

Cele mai citite

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

VIDEO REZUMAT. Emoții pentru moldoveni. Lupta la retrogradare, din ce în ce mai “tăioasă”

Într-o confruntare tensionată din cadrul etapei cu numărul șase din play-out-ul Superligii Românești, echipa Universitatea Cluj a reușit să obțină o victorie prețioasă cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă