11 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăTechEfectele politice ale asocierii dintre Ponta și inundații

Efectele politice ale asocierii dintre Ponta și inundații

Premierul a încercat să profite electoral de inundațiile din ultimele zile, în vederea campaniei pentru alegerile prezidențiale. Analiștii contactați de „România liberă“ cred că echipa din jurul premierului și-a asumat un risc. Însă, PSD are suficiente resurse pentru a avea câștig de cauză.

Victor Ponta și-a lansat marți seara candidatura la prezidențiale, deși România era sub cod roșu de inundații. El și-a bazat strategia de comunicare pe faptul că a fost prezent la inundații, încercând să își facă imagine pe seama acestei implicări. Strategia a fost sprijinită de una dintre televiziunile apropiate de premier care l-a prezentat ca pe un adevărat salvator al sinistraților. Titlul de pe burtieră a fost: “Premierul Ponta, la Novaci, alături de sinistraţi”. Imaginile au slujit aceeași idee, prezentându-l pe Victor Ponta în mijlocul celor afectați de inundații, promițând că va reface casele distruse. Deși nu a renunțat la ședința de partid și la lansarea candidaturii, Ponta a amânat, ieri, ședința de guvern dedicată rectificării bugetare invocând tocmai inundațiile. “România liberă” a discutat cu o serie de analiști pentru a încerca să decriptăm pe ce s-a bazat strategia lui Victor Ponta și ce rezultate ar putea avea.

Stângăcie sau curaj?

“A ieșit cam ciudat, stângaci modul în care s-a făcut trecerea de la intervenția la inundații la lansarea candidaturii. Cred că se putea face o trecere mai bună, dacă se dorea atingerea ambelor subiecte”, crede Adrian Moraru, director adjunct al Institutului de Politici Publice (IPP). El susține că lansarea candidaturii lui Victor Ponta “nu a avut nimic spectaculos”, astfel încât să fie percepută de opinia publică drept un eveniment care să nu poată fi amânat. “Au fost 5.000 de oameni plicitisți, chemați să asculte un discurs. Nici măcar nu se punea problema să ia o decizie. Oamenii abia așteptau să plece spre casă”, susține Adrian Moraru. Acesta adaugă totodată că este aberant să amâni ședința de Guvern, dar să nu renunți la o ședință de partid. Chiar dacă nu crede în abilitatea strategiei lui Ponta, Moraru ia în calcul posibilitatea să nu aibă efecte. “Oamenii sunt destul de fixați în poziții, pro și anti-Ponta”, este argumentul reprezentantului IPP.

Sociologul Barbu Mateescu remarcă faptul că Victor Ponta a “încercat integrarea subiectului inundațiilor în discursul de lansare a candidaturii”. El crede că strategia s-a bazat pe “un act de curaj din partea echipei de consultanți”. “Probabil soluția clasică ar fi fost axarea pe un singur subiect. Echipa de consultanți a încercat să le rezolve simultan, mai mult a încercat să le rezolve una prin cealaltă. Este un calcul al echipei lui Ponta, e ca o mutare la șah”, a interpretat Mateescu. El crede că echipa premierului și-a asumat un risc, adăugând că trebuie să așteptăm sondajele de opinie pentru a vedea rezultatele. Cel mai important va fi impactul asupra alegătorilor neutri, în condițiile în care este greu de crezut că adversarii și susținătorii hotărâți își vor schimba opiniile. Mateescu are și o explicație pentru amânarea ședinței de guvern. “Acum există cod portocaliu și în alte județe, este clar că Victor Ponta va continua să joace rolul de lider”, a adăugat Mateescu.

Diferiți de germani și americani

Pe de altă parte, Cristian Pârvulescu, președintele asociației Pro Democrația, crede că pentru Victor Ponta strategia cea mai potrivită ar fi fost renunțarea la lansare și concentrarea pe inundații. El a invocat și un precedent din Germania. ”În 2002, în timpul campaniei electorale au fost inundații. Gerhard Schroder, care stătea prost în sondaje, a anulat acțiunile de campanie și s-a concentrat pe inundații. S-a dovedit o campanie câștigătoare”, menționează Pârvulescu. El are, însă, și o explicație pentru faptul că strategii lui Victor Ponta au procedat diferit. “Reuniunea era gândită să aibă loc pe 29 iulie, ziua referendumului de demitere a lui Traian Băsescu. Nu au vrut să piardă o oportunitate pentru că tema centrală a campaniei lui Victor Ponta va fi „lupta împotriva sistemului Băsescu”. A încercat să bifeze și prezența la inundații, a mers și la Consiliul național. Până la urmă, apele trec, candidatura rămâne”, a explicat Pârvulescu. El consideră că premierul are resurse pentru a elimina semnele de întrebare și pentru a avea succes. “La câte televiziuni controlate de PSD există va reuși să acopere elementele negative. În momentul în care media prietenă domină audiențele, critica va fi anemică. Nehotărâții ar putea fi influențați de critici și este de așteptat ca Opoziția să încerce să profite și pe viitor”, a estimat Pârvulescu.

Andrei Țăranu, profesor de științe politice, menționează exemplul Statelor Unite, unde campania din 2012 a fost oprită timp de câteva zile, din cauza uraganului Sandy. Însă, Țăranu menționează că și politicienii americani au încercat să își facă imagine pe seama dezastrului. “Inundațiile sunt niște accidente, acțiunea PSD era anunțată și nu cred că putea fi amânată. Victor Ponta a încercat să scoată maximum de imagine din inundații. PNL a încercat o contrapondere, cerând anularea evenimentului. Sunt metodele pe care le folosesc toți în campaniile electorale, sunt rețete ale consultanților străini”, susține Țăranu. El menționează faptul că politicienii români nu ratează nici o acțiune care ar putea avea impact social. “Aduceți-vă aminte de Traian Băsescu în 2005. Pe Victor Ponta, chiar și faptul că s-a plimbat cu barca pe 30 de centimetri de apă, l-a ținut în centrul atenției”, crede Țăranu.

Opinii. Apa, ajutor în campanie

Ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Mihnea Costoiu, are propria opinie legată de lansarea lui Victor Ponta. „Apa la români se spune că aduce noroc la un eveniment şi eu cred că va aduce noroc şi premierului şi PSD”, a spus Mihnea Costoiu. Vicepremierul Liviu Dragnea a găsit și el elementul pozitiv în inundații. „Sunt foarte încărcat pozitiv pentru că am fost cu Victor Ponta în câteva comune afectate de inundații”, a spus Liviu Dragnea.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Scandal major la FIFA! Plângeri, reguli încălcate și controverse legate de Mondialul Cluburilor 2025

FIFA se confruntă cu acuzații grave de încălcare a propriilor reguli, iar clubul costarican Alajuelense amenință cu apeluri la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). Mondialul...

Continuă tradiția. Când se vor difuza filmele Singur Acasă 1, 2 și 3

Anul acesta, tradiția maratonului de filme Singur Acasă revine la PRO TV, oferind telespectatorilor un început magic de decembrie. Când se vor difuza filmele...

Roxana Mînzatu a fost validată vicepreședinte al Comisiei Europene

Comisarul european Roxana Mînzatu a fost validat vicepreședinte al Comisiei Europene, din partea României. Odată cu această funcție, românca va primi și un portofoliu...
Ultima oră
Pe aceeași temă