Liderul PSD, Liviu Dragnea, a făcut, luni, un bilanţ al Guvernelor Ponta, în absenţa fostului prim-ministru și a afirmat că Victor Ponta a fost cel mai bun premier al României, informează Mediafax. Totuși, Victor Ponta a precizat, la B1 TV, că nu a fost chemat la ședință.
„Din punctul meu de vedere, Victor Ponta este cel mai bun premier pe care l-a avut România. Îi mulţumesc pentru ce a făcut pentru această ţară. Cred că ar fi fost în continuare un premier foarte bun şi în continuare cred că nu trebuia să plece”, a spus Liviu Dragnea, în cadrul bilanţului celor patru Cabinete conduse de Victor Ponta.
Liviu Dragnea a trecut în revistă măsurile adoptate de Cabinetul Victor Ponta în absenţa fostului premier, cu care spune că nu a mai vorbit în ultimul timp. La bilanţ au participat secretarul general al PSD, Marian Neacşu, şi ministrul demisionar al Finanţelor, Eugen Teodorovici.
Citește și: Victor Ponta a propus desfiinţarea funcţiei de preşedinte executiv al PSD
Potrivit bilanţului Guvernelor Ponta, „România a fost scoasă din criză şi a cunoscut cea mai mare creştere economică din UE”, find „reparate multe nedreptăţi”. Liviu Dragnea a precizat că măsurile economice, precum reducerile de taxe şi, în special, a TVA, au crescut nivelul de trai al românilor, fiind redusă şi rata şomajului.
Dragnea a prezentat mai multe cifre, potrivit cărora, Guvernul Ponta şi-a respectat promisiunile făcute în 2012 şi chiar le-a depăşit, în ceea ce priveşte creşterea economică, reducerea deficitului şi acoperirea datoriilor externe al României.
Mai mult, Dragnea a precizat să situaţia României la finalul Guvernului Ponta este mult mai bună decât situaţia din 2012, când PSD şi coaliţia au preluat puterea. De exemplu, spune Dragnea, creşterea economică era în 2012 de doar 1,1%, fiind acum de 3,8%, PIB-ul a crescut şi deficitul a fost redus, precum şi rata inflaţiei şi a şomajului.
Dragnea a precizat că fiecare ministru în parte, care doreşte, va face un bilanţ propiu la minister odată cu predarea mandatului.