Premierul Dacian Cioloş ar putea conduce PNL şi ar fi un bun lider politic, potrivit fostului preşedinte al partidului, Crin Antonescu, care a declarat că are încredere că mandatul Guvernului Cioloş va fi unul bun, chiar dacă actualul Cabinet nu este unul politic, potrivit Digi 24.
"E greu de judecat guvernul Cioloș la două săptămâni dupa investirea sa. V-am spus care este părerea mea și nu azi de ieri, este o opinie favorabilă. Am încredere personală în Cioloș că va putea face un bun mandat ca prim ministru. Am încredere că va putea, dacă va dori, să facă tranziția la exercițiul de lider politic. Despre felul în care s-a născut guvernul pot spune următorul lucru: e o naștere împotriva naturii, dacă vorbim de modul în care se alcătuiește guvernul, dar de acest lucru sunt vinovate partidele politice, în principal PNL și PSD. În momentul în care partidele abandonează responsabilitatea guvernării, cineva trebuie să guverneze", a spus Crin Antonescu.