15.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăTechCNA interzice difuzarea spotului "USL trăieşte"

CNA interzice difuzarea spotului „USL trăieşte”

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a interzis difuzarea spotului "USL trăieşte", pentru că acest clip încalcă legislaţia audiovizualului privind informarea corectă a publicului, transmite Mediafax.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat, joi, spotul "USL trăieşte", difuzat pe mai multe posturi de televiziune, printre care Antena 3 şi B1 TV.

Radu Călin Cristea, membru al CNA, a spus că pentru desfiinţarea unei alianţe politice trebuie să existe o plângere la tribunal. "Tribunalul să pună pe rol această situaţie şi să constate că USL nu mai există ca alianţă politică şi, în baza acestei sentinţe definitive a tribunalului, într-adevăr alianţa din punct de vedere juridic să fie denunţată, să fie validată inexistenţa ei", a spus acesta. De asemenea, acesta a precizat că "Autoritatea Electorală Centrală nu s-a pronuţat asupra acestei speţe şi nu există o decizie la nivel naţional".

Totodată, Răsvan Popescu, un alt membru al CNA, a cerut în şedinţa de joi să se vizioneze un alt spot, "USL nu mai trăieşte", Narcisa Iorga, membru al Consiliului, precizând că acel clip există pe o reţea de socializare şi a fost preluat de televiziuni în dezbaterile electorale. "În dezbateri a fost prezentat ca un răspuns al PNL, dar nu există spoturi cu acest conţinut", a mai spus Iorga.

Pe de altă parte, Narcisa Iorga a spus că "au existat nenumărate intervenţii ale preşedintelui PNL, Crin Antonescu, prin care spune că această sintagmă ("USL trăieşte", n.r.) este o minciună". "Dacă, aşa cum spunea Radu Călin Cristea, o parte spune că a murit şi o parte spune că trăieşte şi domnia sa merge pe ce spune legea, anume că nu s-a desfiinţat USL, eu spun că merg pe ce spune o parte dintr-o alianţă", a completat aceasta.

"Este o informaţie falsă, transmisă prin intermediul unui spot publicitar politic, care trebuie să intre în legalitate începând de astăzi (joi, n.r.), având în vedere că mai sunt trei zile de campanie", a mai spus Narcisa Iorga.

În acest context, Monica Gubernat, membru al CNA, a întrebat dacă există o sesizare din partea vreunei instituţii sau părţi care consideră această sintagmă ca fiind incorectă. "Din partea Biroului Electoral Central am primit vreo informare? (…) Nu au existat. Vă reamintesc că decizia Birourilor Electorale Judeţene (BEJ, n.r.) se referă strict la afişe, aşa spune legea. Legea nu vorbeşte de spoturi audio-video, respectiv deciziile BEJ. Atâta vreme cât nu avem informare din partea Biroului Electoral Central că alianţa aceasta nu are voie să folosească această sintagmă, nu înţeleg de unde este vorba de informare incorectă", a spus Gubernat.

Narcisa Iorga a precizat că existat declaraţia preşedintelui PNL, Crin Antonescu, şi a reprezentanţilor liberali privind ieşirea PNL de la guvernare şi desfiinţarea USL. "Nu cred că trebuie să punem la îndoială că USL nu mai trăieşte în sensul de alianţă politică între PSD şi PNL pentru guvernare. S-a retras PNL de la guvernare", a mai spus aceasta.

Astfel, Narcisa Iorga a propus intrarea în legalitate a spotului, sancţiunea fiind aprobată cu şase voturi "pentru" (Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel-Vasile Buda şi Cristina Trepcea) şi trei "împotrivă" (Monica Gubernat, Răsvan Popescu, Radu Călin Cristea).

Sancţiunea a fost aplicată în baza articolului 93 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia "Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de protecţie a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnităţii umane, de asigurare a unei concurenţe loiale".

Cele mai citite

Ciprian Tătărușanu va da lovitura de start în FCSB – Petrolul Ploiești

Ciprian Tătărușanu, fostul portar al naționalei României și al FCSB, și-a anunțat retragerea din fotbal pe 11 septembrie, la vârsta de 38 de ani,...

Momente de neuitat pentru Anca Dumitra. Actrița a născut

Anca Dumitra și soțul ei, Manfred Spendier, trăiesc momente de neuitat, devenind recent părinți pentru prima dată. În cursul zilei de ieri, cei doi...

Focar de infecții la una dintre cele mai mari maternități din București

Un focar de infecții a fost depistat la una dintre cele mai mari maternități din București, unde mai multe paciente susțin că au contractat...
Ultima oră
Pe aceeași temă