18.9 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăTechCine este Vlad Hogea, fost deputat mort la 37 de ani

Cine este Vlad Hogea, fost deputat mort la 37 de ani

Vlad Hogea, fost deputat PRM în legislaturile 2000–2004 și 2004–2008 a decedat, sâmbătă, în urma unui infarct, la vârsta de 37 de ani, lăsând în urmă o fetiţă de doar câteva luni, potrivit Mediafax.

"A plecat dintre noi un mare naţionalist, Vlad Gabriel Hogea, care pe 9 ianuarie 2015 ar fi împlinit 38 de ani. A plecat la cele veşnice subit, cu mult înainte de vreme, lăsând în urmă o familie sfâşiată de durere şi colegi de idei şi de credinţă care nu-l voi uita niciodată. (..) Alături de toată echipa Partidului România Unită transmit condoleanțe familiei sale lovite de o asemenea tragedie! Fetița sa are numai câteva luni, dar într-o bună zi va înțelege moștenirea lăsată de Vlad Hogea și va fi mândră de cel care a fost tatăl său… Îl plângem cu toții pe cel care a plecat atât de tânăr dintre noi în a treia zi de Crăciun. Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris pe pagina sa de Facebook deputatul Bogdan Diaconu.

Vlad Gabriel Hogea, născut pe 9 ianuarie 1977, la Iaşi, a fost deputat de Iași în Parlamentul României din partea Partidului România Mare în legislatura 2000–2004 și în legislatura 2004–2008. El a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității "Al.I. Cuza", din Iași în 1999 și Colegiul Național de Apărare, București, în 2003.

Hogea a fost membru PRM, din 1992, unde a activat în organizația de tineret. Din rândurile acesteia, a fost promovat pe lista PRM la alegerile legislative din 2000, unde a obținut un mandat de parlamentar de Iași. La alegerile din 2004, a fost ales din nou deputat din partea PRM, de data aceasta în județul Vaslui. În preliminariile aderării României la Uniunea Europeană, a fost trimis în 2005 ca euro-observator la Parlamentul European.

În 2006, Hogea a demisionat din PRM și s-a înscris în PNG-CD-ul condus de George Becali. Ulterior a activat în PC şi apoi în PP-DD, unde era secretar executiv şi coordonator al Departamentului de Comunicare și președintele al filialei Iași.

Cele mai citite

Finală dramatică la Atena: Olympiakos Pireu a câştigat trofeul Europa Conference League la fotbal, după ce a învins-o pe Fiorentina cu scorul de 1-0...

Olympiakos Pireu a câştigat dramatic trofeul Europa Conference League la fotbal, după ce a învins-o pe Fiorentina cu scorul de 1-0 (0-0, 0-0), după...

„Pufu” de la RAR, pus pe pilotul automat al sforarului șef Mîndrescu

Directorul general al Registrului Auto Român (RAR), agronomul Mihai Alecu „Pufu”, este doar o marionetă a sforarului șef al Ministerului Transporturilor, secretarul de...

Cartea lui Ciucă ar fi fost scrisă cu inteligența sa artificială, pe care i-au creionat-o liberalii

Ilustrație: Marian Avramescu Foarte mulți se întreabă cum a izbutit președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, să-și scrie cartea într-un timp...
Ultima oră
Pe aceeași temă