25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăTechCe soluție propune Elena Udrea pentru combaterea corupției

Ce soluție propune Elena Udrea pentru combaterea corupției

Președinta Partidului Mișcarea Populară, Elena Udrea, a postat, pe pagina personală de Facebook, un mesaj în care susține că modul de finanțare a partidelor generează corupție și că trebuie schimbată legea.

”Spun de ani de zile că modul de finanţare a partidelor şi a campaniilor electorale generează corupţie şi că trebuie schimbată legea. Faptul de a aresta doi, trei politicieni şi oameni de afaceri care nimeresc într-o cauză mai simplu de dovedit de procurori nu rezolvă nici pe departe problema”, a transmis Udrea.

”Soluţia reală este recunoaşterea realităţii şi schimbarea regulilor, cu consensul tuturor. Al partidelor, al presei care este parte a sistemului, dar şi al alegatărilor care primesc cu bucurie orice pungă în campanie. Aceştia trebuie să ştie că punga nu este plătită de politicieni din salariul lor, nici nu ar avea cum, ci, de cele mai multe ori, este din bani negri, făcuţi cu încălcarea legii”, a conchis șefa pardidului Mișcarea Populară.

Reacția Elenei Udrea apare ca urmare a întâlnirii, de miercuri, dintre președintele Klaus iohannis și reprezentanții partidelor politice, pe tema votului electoral, al votului din diaspora, finanțarea partidelor, scăderea numărului de parlamentari.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă