Traian Băsescu, fostul președinte al României, a declarat luni seara, la o emisiune de la TVR că este posibil să aibă loc discuţii între Klaus Iohannis şi Liviu Dragnea pentru schimbarea premierului. Fostul șef al statului a precizat că, aşa cum îl cunoaşte pe liderul PSD, acesta va negocia dacă i se va întinde "mâna unor negocieri".
"Dragnea, în mod categoric, dacă i se va întinde mâna unor negocieri le va face", a spus Traian Băsescu, întrebat ce crede despre o eventuală discuţie între preşedintele Klaus Iohannis şi liderul PSD pe care l-a descris drept un "băiat isteţ" şi "alunecos".
Băsescu a adăugat însă că negocierile ar trebui să pornească de la ceea ce s-a întâmplat la ultima moţiune de cenzură care a confirmat că există o "majoritate solidă a actualei coaliţii", ceea ce înseamnă că premierul ar trebui să-i revină. Întrebat dacă totuşi această majoritate nu s-ar putea schimba în cazul în care i s-ar retrage sprijinul politic lui Victor Ponta, Băsescu a spus că "singura problema ar fi UNPR".
"În raport cu atitudinea pe care o văd la Oprea, cel puţin până acum nu a dat semne că ar fi dispus să o facă, deşi trebuie să uite de povestea cu susţinerea interesului naţional La ultima moţiune parlamentarii dânsului au stat în bănci pentru a-l susţine pe Ponta, când ştie foarte bine care e efectul extern. Eu nu pot să pun semnul egal între Victor Ponta şi interesul naţional" a mai spus fostul șef al statului.
Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică, întrebat dacă va negocia cu Klaus Iohannis schimbarea premierului acum, după alegerile din PSD, că va vorbi despre acest subiect doar dacă apar "solicitări" sau "invitaţii" pe această temă, ceea ce nu s-a întâmplat.