Liviu Dragnea a devenit președintele PSD, fiind votat de 97% dintre colegii de partid care s-au prezentat la urne, a anunțat șeful Comisiei Electorale Centrale a PSD, Florin Iordache, conform Mediafax.
Alegerile au avut loc duminică, în toată țara.
Citește și: PSD a intrat în epoca Dragnea
Astfel, prezenţa finală, după înregistrarea tuturor proceselor verbale, inclusiv cele din PSD Diaspora, arată că 85,8% dintre cei 533.189 de membri PSD s-au prezentat la urne.
Dintre aceştia, 97% au votat pentru Liviu Dragnea, 2,2% împotriva acestuia, iar alte 0,8% dintre buletine au fost nule. În cifre, numărul votanţilor care nu l-au susţinut pe Liviu Dragnea a fost de aproximativ 10.500.
Organizaţiile cu cea mai bună prezenţă, de peste 95%, au fost Olt, Gorj şi Ialomiţa, în timp ce Cluj, Bacău şi Vâlcea au avut cea mai mică prezenţă.
În cifre reale, raportat la numărul de membri PSD din fiecare organizaţie, cele mai multe voturi s-au înregistrat în Bucureşti, aproximativ 30.000, precum şi în Vrancea, Dâmboviţa, Neamţ şi Galaţi. La polul opus, se află Harghita, Covasna, Călăraşi şi Tulcea, cu cel mai mic număr de voturi înregistrat.
Rezultatele prezentate luni de Florin Iordache sunt rezultatele finale, oficiale, ale scrutinului intern al PSD.
Liviu Dragnea urmează să fie validat în funcţia de preşedinte al PSD pe 18 octombrie, la Congresul partidului, unde vor fi alese şi restul funcţiilor de conducere din Biroul Permanent Naţional.