Unul dintre cele mai răspândite produse din carne proaspătă procesată din România, micii, riscă să dispară de pe piaţă, începând cu 1 iunie, relatează Ziarul Financiar, potrivit b1.ro.
Din luna iunie va intra în vigoare un regulament european care interzice folosirea, în compoziţia produsului, a carbonaţilor de sodiu, a unui conservant şi a unui antioxidant, aditivi alimentari ce sunt esenţiali în reţeta de preparare a micilor.
În 2012, piaţa locală a micilor s-a ridicat la aproape 22.000 tone, dintre care 72% a fost acoperit de vânzările din retailul modern.
Cu toate că producţia de mici sub reţeta actuală va fi interzisă de la 1 iunie, este puţin probabil ca produsul să dispară definitiv din magazine.
Cea mai importantă organizaţie a procesatorilor de carne din România, Asociaţia Română a Cărnii (ACR), a înaintat o cerere Comsiei Europene, solicitând introducerea actualei reţete de mici în lista celor ”tradiţionale”. Astfel, procesatorii români ar putea să folosească în continuare aditivii care urmează să fie interzişi.
Produsul înregistrează anual vânzări de 50 milioane euro.