La cea de-a șaptea ediția a emisiunii „Românii au talent”, echipa „Speed Cubing” a fost trimisă direct în semifinală de juratul Andi Moisescu, după ce l-au impresionat cu rezolvarea unor cuburi Rubik, în doar câteva secunde.
Deschideți galeria foto de mai sus pentru a vedea imaginile cu cei trei băieți de la „Speed Cubing”, care au rezolvat cuburi Rubik în doar câteva secunde și au fost trimiși de Andi Moisescu direct în semifinală.
Citește și: Românii au talent 2015. Mihaela Rădulescu a dansat pe scenă lângă un concurent. Cum a reacționat tânărul
Cei trei membri ai echipei „Speed Cubing”, Cristian Leana, Martin Fronescu și Flavian Glonț, au rezolvat cuburile Rubik legați la ochi sau cu o singură mână.
În plus, la finalul numărului, băieții au format chipul poetului și prozatorului Mihai Eminescu din cuburile rezolvate.
Cel mai tânăr membru al echipei, Martin, are numai 12 ani și este campionul național la rezolvarea cubului Rubik. Pe scena „Românii au talent”, băiatul a avut nevoie de aproximativ 30 de secunde pentru a impresiona publicul.
Unul dintre membrii echipei, Cristian Leana, a fost unul dintre concurenții preferați ai juratului Andi Moisescu și la sezonul „Românii au talent” din anul 2012.