6 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăȘtiințăRomânia va plăti datorii de peste o sută de milioane de euro...

România va plăti datorii de peste o sută de milioane de euro la Agenția Spațială Europeană

România are datorii de peste o sută de milioane de euro către Agenția Spațială Europeană, pe care promite să le plătească.

Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării din România a făcut un anunț în acest sens. Ministerul a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern privind plata integrală a contribuţiei financiare restante a României pentru perioada 2019-2022 la programele opţionale ale Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

„România trebuie să îşi respecte angajamentele. Avem o tradiţie în participarea la proiecte aerospaţiale de anvergură, prin specialiştii noştri de prim rang, apreciaţi şi respectaţi la nivel mondial. România reprezintă un pilon de bază al proiectului spaţial european şi este dornică şi pregătită să contribuie în continuare prin toate minţile sale luminate la cele mai importante proiecte ESA”, a precizat ministrul Cercetării, Sebastian Burduja.

Datoria restantă a României către ESA a ajuns la 102.263.517,89 de euro, echivalentul a 521.543.941 de lei.

România este singura țară care are datorii la Agenția Spațială Europeană

România este singurul stat membru al ESA care înregistrează datorii către această organizație, precizează Ministerul Cercetării. Datoriile României s-au acumulat în perioada anilor 2017 – 2019.

După ce-și plătește restanțele, România va reobţine dreptul de vot în Consiliul ESA. De asemenea, peste 200 de firme din România vor primi acces la finanţări ESA. România va putea participa complet la toate proiectele spaţiale europene, inclusiv cele strategice. Acestea au devenit și mai importante în actualul context regional.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

„Subteran”, primul serial românesc original Netflix – VIDEO

Netflix a lansat primul trailer pentru „Subteran”, primul său serial românesc original, oferind publicului o privire asupra unei povești intense, plasată în lumea interlopilor...

Austria își va da acordul pentru aderarea completă la Schengen a României și Bulgariei

Saga aderării României la Schengen va avea un final pozitiv pentru noi. Reuniunea de la Budapesta a început, iar în cadrul ei ministrul austriac...

Ministerul Finanțelor a împrumutat alte 752 milioane lei prin titluri de stat

Ministerul Finanțelor a atras joi 752 milioane lei de la bănci prin două licitații cu titluri de stat, oferind dobânzi anuale de 6,34% și...
Ultima oră
Pe aceeași temă