Sonda americană New Horizons a ajuns, marţi, la ora 11.49 GMT (14.49, ora României), la cea mai mică distanţă de planeta pitică Pluto, 12.500 de kilometri. „Întâlnirea” dintre Pluto și New Horizons este considerată de astronomi principalul eveniment spaţial al anului 2015, scrie Mediafax.
„Salut #Pluto! Suntem la cea mai mică distanţă. Felicitări tuturor! Urmăriţi povestea noastră şi vizualizaţi noile imagini utilizând #PlutoFlyby”, se arată pe contul de Twitter al NASA dedicat sondei sale spaţiale.
„Întâlnirea” completează astfel misiunea de explorare a celor „nouă planete clasice” din Sistemul Solar: odată cu survolarea lui Pluto, toate cele nouă corpuri cereşti vor fi fost explorate cel puţin o dată de o sondă spaţială.
De la trecerea sondei Voyager 2 pe lângă Neptun la sfârşitul anilor 1980, nicio planetă (clasică, pitică) nu a fost explorată de la o distanţă atât de mică, aşa cum o face în prezent sonda New Horizons.
Sonda americană va capta cu acest prilej o cantitate foarte mare de date, care vor fi retransmise către Terra în următoarele 15 luni.
Timpul este însă crucial, sonda având la dispoziţie doar 30 de minute pentru a efectua cele mai multe dintre sarcinile misiunii sale, inclusiv fotografierea lui Pluto şi Charon, determinarea naturii gheţurilor din compoziţia acestora şi scanarea atmosferei planetei pitice.
Întrucât distanţa care separă sonda americană de Terra este de 5 miliarde de kilometri, semnalul radio are nevoie de 4,6 ore pentru a ajunge pe planeta noastră.
Până de curând, cele mai bune imagini cu Pluto au fost cele realizate de telescopul spaţial Hubble. Însă acestea reprezentau o simplă succesiune de puncte, difuze, din care specialiştii reuşeau cu greu să extragă date ştiinţifice valoroase.
Începând din luna mai, acest lucru s-a schimbat, deoarece New Horizons s-a apropiat tot mai mult de Pluto şi a început să trimită spre Terra o serie de fotografii care au rezoluţii considerabil mai bune decât cele ale imaginilor transmise de Hubble.
Imaginile trasmise în ultimele zile de sondă arată că Pluto are o culoare naturală brun-roşiatică, generată de molecule de hidrocarburi care se formează în urma interacţiunii metanului cu razele cosmice şi cu particulele solare din atmosferă, după cum au explicat specialiştii.
De asemenea, recentele date obţinute de specialişti indică faptul că Pluto are un diametru de 2.370 de kilometri, reprezentând 18,5% din cel al Pământului, iar satelitul său Charon are un diametru de 1.208 kilometri, 9,5% din cel al Terrei.
Sonda New Horizons, lansată de NASA în 2006 şi care a călătorit 5,3 miliarde de kilometri prin spaţiu, este destinată cercetării planetei pitice Pluto, dar şi corpurilor spaţiale din Centura Kuiper, într-o misiune fără precedent.
Pluto se află în Centura Kuiper, o regiune de mini-planete şi alte corpuri îngheţate care orbitează Soarele dincolo de Neptun şi despre care se crede că sunt rămăşiţe ale procesului de formare a Sistemului Solar, în urmă cu 4,6 miliarde de ani. Este ultima dintre regiunile neexplorate ale Sistemului Solar.
De la descoperirea ei, în 1930, de astronomul american Clyde William Tombaugh, Pluto a rămas un mister pentru savanţi, care se chinuie să explice de ce o planetă atât de mică ar putea exista dincolo de lumile uriaşe ale planetelor Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun.
„Ne întrebăm dacă Pluto era un inadaptat”, a spus cercetătorul coordonator al misiunii, Alan Stern, în decembrie, citat de agenţia Reuters.
În 1992, astronomii au descoperit că Pluto, situată la o distanţă de Soare de 40 de ori mai mare decât cea dintre Terra şi astru, nu era singură în depărtările Sistemului Solar, iar din acest motiv Uniunea Astronomică Internaţională (International Astronomical Union) a decis să reevalueze definiţia unei „planete”.
În 2006, cu New Horizons deja lansată, Pluto şi-a pierdut titlul de a noua planetă a Sistemului Solar, fiind clasată în categoria „planetelor pitice”, deoarece nu a „curăţat” spaţiul cosmic din vecinătatea orbitei sale. De atunci, peste 1.000 de planete pitice au fost descoperite în Centura Kuiper.
Centura Kuiper este o regiune a Sistemului Solar similară centurii de asteroizi, dar mult mai mare ca aceasta şi cuprinzând mult mai multe corpuri spaţiale, formate din diferite tipuri de gheaţă. Centura Kuiper a fost denumită după Gerard Peter Kuiper (1905 – 1973), un astronom olandezo-american care a prezis şi demonstrat existenţa acestei centuri de materie a Sistemului Solar.
În afară de New Horizons, astronomii contează în anii viitori şi pe sistemul de imagistică în infraroşu de la bordul succesorului lui Hubble, telescopul spaţial James Webb – deocamdată programat pentru lansare în 2018, potrivit site-ului NASA -, pentru a realiza o serie de cercetări şi mai detaliate, precum compoziţia chimică de la suprafaţa lui Pluto şi a sateliţilor săi, dar şi de la suprafaţa numeroşilor asteroizi care se află în Centura Kuiper.
