6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialMarte ar putea fi populată mult mai devreme. Când vor păși astronauții...

Marte ar putea fi populată mult mai devreme. Când vor păși astronauții americani pe planeta roșie

Astronauţii americani vor putea să păşească pe planeta Marte înainte de anul 2039, potrivit noilor planuri anunţate de agenţia spaţială americană, informează Mediafax.

În cadrul acestei noi planificări, care a fost propusă de cercetătorii de la Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, primii astronauţi vor coborî mai întâi pe Phobos, unul dintre cei doi sateliţi naturali ai planetei Marte, după care vor ajunge pe suprafaţa planetei roşii.

Citește și: NASA plănuieşte să trimită astronauţi pe planeta Marte în anul 2030

Obiectivul final al misiunii va consta în trimiterea unui număr de patru astronauţi care vor trebui să trăiască timp de un an într-o bază permanentă ce va fi amenajată pe Marte în anul 2043.

Noua planificare realizată de NASA se bazează pe tehnologii aflate în dezvoltare, precum şi care sunt deja utilizate în misiunile actuale.

Această „arhitectură minimală” în privinţa viitoarelor misiuni spaţiale vizează trimiterea de astronauţi pe Marte fără o creştere consistentă a bugetului NASA dincolo de limitele estimate cauzate de inflaţie, conform dailymail.co.uk.

Planurile savanţilor americani includ şi o misiune cu rol de repetiţie a coborârii pe Marte, prin plasarea unei capsule pe Lună şi testarea capacităţii de funcţionare a unui habitat spaţial artificial.

Citește și: Şase astronauţi se antrenează pentru o călătorie pe Marte, la Moscova

NASA va încerca apoi să expedieze patru astronauţi pe orbita lui Marte, care vor trebui să coboare pe Phobos, un satelit cu diametrul de 16 kilometri, în anul 2033.

Doi astronauţi vor petrece ulterior o lună pe suprafaţa lui Marte în 2039. Apoi, patru astronauţi vor rămâne timp de un an pe planeta roşie, începând din 2043.

Rachete care vor transporta acel habitat artificial şi un vehicul de tip cargo vor fi lansate înainte de sosirea astronauţilor, pentru a asigura supravieţuirea acestora pe Marte.

Cele mai citite

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....

Inspector RAR, trimis în judecată pentru multiple infracțiuni de corupție

Rețeaua facilita, contra cost, atestarea falsă a efectuării inspecțiilor tehnice periodice (ITP) pentru vehicule care nu erau prezente în stațiile de inspecție Procurorii Direcției Naționale...

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă