Nokia a prezentat marţi prima sa tabletă care se numeşte N1 şi care va fi dezvoltată în parteneriat cu Foxconn, producătorul IPad-urilor Apple. Financial Times spune că de acum Nokia reintră pe piaţa dispozitivelor de larg consum. Tableta N1 este primul dispozitiv lansat de Nokia din luna aprilie, de când Microsoft a încheiat preluarea diviziei de telefoane a Nokia pentru 7,2 miliarde de dolari, până în prezent. Potrivit termenilor contractului, Nokia nu are voie să producă smartphone-uri până în 2016, mai informează Mediafax.
video: youtube.com
În urmă cu trei luni, Ramzi Haidamus, unul dintre directorii Nokia, a afirmat că tableta N1 va fi la fel de bună precum iPad mini al Apple şi va costa mai puţin. El a precizat că tableta N1 este doar primul dintre echipamentele care vor fi produse sub marca Nokia.De altfel, preţul modelului N1 este de 249 de dolari plus taxe, în timp ce modelul iPad mini 3, lansat în luna octombrie de Apple are un preţ de pornire de 399 de dolari.
Reprezentanţii companiei din Finlanda au declarat că N1 este prima tabletă care va avea un "motor predictiv" care va "învăţa" treptat obiceiurile utilizatorului şi va crea scurtături către cele mai folosite aplicaţii, contacte şi conţinuturi web. Tableta are un ecran de 7,9 inci, un procesor quad-core de 2.4 GHz şi o memorie de stocare de 32 GB. Dispozitivul rulează sistemul de operare Android Lollipop al Google.
video: youtube.com
Acţiunile Nokia au urcat cu 1,8% pe bursa din Helsinki după prezentarea tabletei. Până în prezent, titlurile Nokia au avansat cu 5,3% în acest an, compania având o valoare de piaţă de 23,6 miliarde de euro, potrivit Bloomberg.
Nokia a decis anul trecut să vândă divizia de telefoane mobile, după ce aceasta a înregistrat pierderi de peste 5 miliarde de euro în decursul a nouă trimestre. Nokia a fost cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, cu o cotă de piaţă de peste 50%, însă în ultimii ani a ieşit din topul primilor cinci mari producători mondiali, pe fondul creşterii popularităţii iPhone-urilor şi smartphone-urilor care folosesc sistemul Android.