Producătoru britanic Mini o luat decizia ca Superleggera, conceptul prezentat în premieră anul trecut, să fie introdus în producție. Mini Superleggera va fi prima mașină sport „adevărată” a mărcii din Marea Britanie.
Conceptul Mini Superleggera a fost prezentat prima dată la Concursul de Eleganță de la Villa d’Este, din 2014. Britanicii spun că au primit doar reacții pozitive pentru roadsterul lor, motiv pentru care au luat decizia de a introduce modelul în producție.
Roadsterul, care va vedea lumina zilei în 2019, va prelua numele conceptului Superleggera și multe dintre detaliile de la nivelul aspectului. Cu toate acestea britanicii spun că sportiva de serie și conceptul din 2014 nu vor fi identice.
Modelul va fi conceput pe platforma tehnică UKL, pe care BMW, compania mamă, a construit și modele precum Seria 2 Active Tourer, Seria 2 Gran Tourer și X1. Cele mai puternice motoare vor fi cele de 2 litri, atât pe benzină, cât și diesel. Având în vedere dimensiunile mai reduse ale mașinii, față de alți competitori ai săi, propulsorul de 230 CP ar trebui să ofere performanțe foarte bune.
Spre deosebire de actualele modele Mini, care au la rădăcina lor un model de oraș, Superleggera va fi o mașină sport în toată regula, cu o structură mai dinamică, un centru de greutate diferit, dar și multe părți mai robuste. Modelul va fi un rival pentru moele precum Mazda MX-5.
Citește și Toyota recheamă în service 625.000 mașini. Ce model din Europa este afectat