25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportZiua revocărilor: Senatul discută demiterea şefei Autorităţii de Supraveghere a Datelor cu...

Ziua revocărilor: Senatul discută demiterea şefei Autorităţii de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal

Biroul Permanent al Senatului discută, luni, propunerea de revocare din funcţie a preşedintelui Autorităţii pentru Supravegherea Datelor cu Caracter Personal, Georgeta Basarabescu, ca urmarea unei adrese a Comisiei juridice, informează Mediafax.

Conform unui memorandum înaintat conducerii Senatului, Comisia juridică a audiat-o pe Basarabescu în urma unor sesizări din partea vicepreşedintelui ASDCP, constatând că în cadrul instituţiei au existat „permanente tensiuni” care au avut efect asupra „rolului deosebit de important în asigurarea respectării unui anumit segment al drepturilor cetăţeneşti”.

În noiembrie 2010, senatorii au ales-o pe Georgeta Basarabescu în funcţia de preşedinte al Autorităţii pentru Supravegherea Datelor cu Caracter Personal, funcţie pe care aceasta o îndeplineşte şi în prezent.

Basarabescu a primit 65 de voturi „pentru” şi 52 „împotrivă”, iar contracandidata sa, Cyntia Carmen Curt, a întrunit atunci din partea senatorilor 53 de voturi „pentru”, 63 de voturi „împotrivă” şi o abţinere.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă