21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSportZgonea: Belgia va sprijini România în aderarea la Schengen

Zgonea: Belgia va sprijini România în aderarea la Schengen

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat vineri, cu ocazia unei vizite oficiale în Belgia, că modul în care România va fi percepută în Uniunea Europeană în jurul alegerilor din 2014 va depinde de capacitatea statului de a se relansa economic, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Un mesaj credibil din partea Uniunii, în contextul alegerilor europene din 2014, va depinde de capacitatea noastră de a relansa creşterea economică, de a asigura noi locuri de muncă. Trebuie să consolidăm pilonii de bază ai construcţiei europene şi să asigurăm respectarea celor patru libertăţi fundamentale pe care se sprijină piaţa unică, inclusiv libertatea de circulaţie. Pe de altă parte, îmbunătăţirea coordonării activităţii Parlamentului European cu a parlamentelor naţionale ar putea fi utilă în scopul de a asigura o mai mare legitimitate procesului decizional european. Cetăţenii trebuie să ştie că vor vota pentru o Europă diferită, capabilă să confrunte criza nu doar printr-un un set de reglementări, ci prin mecanisme instituţionale unitare”, a susţinut Valeriu Zgonea.

De asemenea, Zgonea a susţinut că preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Regatul Belgiei, André Flahaut, l-a asigurat că autorităţile belgiene vor sprijini România în contextul aderării la Spaţiul Schengen.

 

Cele mai citite

Mircea Geoană ia apărarea jurnaliștilor americani și celui român anchetați de Rusia

Libertatea de exprimare nu este doar un drept, ci şi o responsabilitate, afirmă Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidenţiale. El condamnă "cu toată fermitatea"...

Categoria Păi să nu spun vorba aia?!

Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, despre acuzațiile liberalilor aduse lui Ciolacu: „Sunt foarte departe de adevăr, ca să nu le zic...

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, eliminat de armata israeliană într-un atac aerian

Armata israeliană a anunțat sâmbătă că l-a eliminat pe liderul mișcării islamiste Hezbollah, Hassan Nasrallah, în urma unui atac desfășurat vineri asupra cartierului general...
Ultima oră
Pe aceeași temă