20.4 C
București
joi, 10 octombrie 2024
AcasăPoliticăMircea Geoană ia apărarea jurnaliștilor americani și celui român anchetați de Rusia

Mircea Geoană ia apărarea jurnaliștilor americani și celui român anchetați de Rusia

Libertatea de exprimare nu este doar un drept, ci şi o responsabilitate, afirmă Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidenţiale.

El condamnă „cu toată fermitatea” încercarea de intimidare iniţiată de Federaţia Rusă împotriva jurnalistului Mircea Barbu, precum şi a celorlalţi ziarişti străini vizaţi de dosarele penale deschise de FSB.

„Libertatea de exprimare nu este doar un drept, ci şi o responsabilitate, iar curajul jurnaliştilor de a aduce adevărul în faţa publicului este de nepreţuit. Astăzi este Ziua Internaţională a Accesului la Informaţie, un moment simbolic care vine într-un context important”, scrie Geoană, duminică, pe Facebook.

Acesta apreciază că intimidările „grosolane” se alătură „lungului şir de încălcări flagrante ale libertăţii presei prin care Federaţia Rusă încearcă să lovească în chiar fundamentul democraţiei occidentale”.

„România şi aliaţii săi trebuie să rămână de neclintit în a apăra valorile şi libertăţile occidentale în fata unor astfel de atacuri josnice”, afirmă Mircea Geoană.

FSB anchetează trei jurnaliști pentru că ar fi trecut granița ilegal în regiunea Kursk ocupată de Ucraina

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a deschis anchete penale împotriva a trei jurnalişti, doi americani şi un român, care ar fi trecut „ilegal” frontiera rusă dinspre Ucraina pentru a realiza reportaje în partea ocupată a regiunii Kursk, au anunţat vineri agenţiile de presă ruse, preluate de AFP.

Cei doi americani, Kathryn Diss şi Fletcher Yeung, lucrează pentru canalul australian ABC, în timp ce jurnalistul român Mircea Barbu lucrează pentru HotNews.ro, potrivit agenţiilor de presă ruse.

Ei sunt acuzaţi de autorităţile ruse că „au trecut ilegal frontiera Federaţiei Ruse în regiunea Kursk”, a anunţat FSB, într-un comunicat preluat de agenţiile de presă.

În total, anchete au fost declanşate împotriva a „12 jurnalişti străini” pentru acuzaţii de acest tip, începând din 17 august, a precizat FSB, citat de agenţia RIA Novosti.

Proceduri au fost declanşate inclusiv împotriva unor jurnalişti ai canalului american de televiziune CNN, canalului italian RAI sau german Deutsche Welle.

Jurnaliştii vizaţi de aceste anchete nu par să se afle în Rusia, însă riscă acolo până la cinci ani de închisoare, conform Codului Penal rus.

Mircea Geoană avertizează: „Trebuie să ne pregătim pentru încă câţiva ani de zile pentru o relaţie tensionată cu Rusia”

Mircea Geoană atenționează că va urma o perioadă lungă de tensiune cu Rusia. Într-un discurs susținut sâmbătă la Constanța, Geoană a subliniat că Rusia a adoptat o atitudine mai agresivă în ultima perioadă, ceea ce impune o reacție colectivă și hotărâtă din partea Alianței Nord-Atlantice.

În timp ce alegerile prezidențiale din Rusia sunt în desfășurare în perioada 15 – 17 martie, întrebările privind perspectivele unei noi victorii a lui Vladimir Putin devin din ce în ce mai importante. Geoană a fost solicitat să comenteze această situație, evidențiind că un nou mandat pentru Putin ar putea întări poziția sa deja puternică în ceea ce privește politica internă și externă a Rusiei.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Călin Popescu-Tăriceanu, achitat într-un dosar în care era acuzat pentru luare de mită în valoare de 800.000 de dolari

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un dosar în care era acuzat de luare de mită...

CSO Voluntari, performanță istorică! Campioana României s-a calificat în grupele Champions League la volei feminin

Echipa CSO Voluntari a reușit o calificare memorabilă în grupele Ligii Campionilor la volei feminin, după o victorie categorică în fața echipei Rabotnicki Skopje. CSO...

LPF a programat restanțele! Oțelul – CFR Cluj și FC Botoșani – FCSB se vor juca în noiembrie

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul meciurilor restante din Superliga, reprogramate din cauza participării echipelor în competițiile europene. LPF a stabilit datele oficiale pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă