9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportZaharescu justifică urgenţa privind CCR: Guvernul poate simţi nevoia să modifice urgent...

Zaharescu justifică urgenţa privind CCR: Guvernul poate simţi nevoia să modifice urgent orice

Caracterul de urgenţă al ordonanţei prin care Guvernul a modificat, miercuri, Legea Curţii Constituţionale a fost justificat de purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu, prin faptul că Guvernul “poate simţi nevoia să modifice urgent, în orice clipă, orice crede necesar la acel moment”, potrivit Mediafax.

Întrebat cum este motivat caracterul de urgenţă al ordonanţei de urgenţă prin care Guvernul a modificat, miercuri, Legea Curţii Constituţionale, purtătorul de cuvânt al Executivului a afirmat la început că Guvernul are abilitarea de a emite în vacanţa parlamentară ordonanţe de urgenţă (abilitarea fiind însă doar pentru ordonanţe simple şi numai în anumite domenii-n.r.), după care a explicat că astfel se revine la situaţia de dinainte de anul 2010, când Curtea avea doar anumite atribuţii.

La insistenţele jurnaliştilor de a explica motivul pentru care Guvernul a simţit brusc nevoia, după doi ani, să modifice în regim de urgenţă Legea Curţii Constituţionale, Zaharescu a răspuns : “Guvernul poate să simtă nevoia să modifice urgent, în orice clipă, orice crede la momentul ăla necesar. Probabil că în acest moment, când s-a produs ordonanţa de urgenţă, exact acum trebuia să vină”.

Guvernul a emis ulterior un comunicat în care se aminteşte că articolul 27, alineatul 1 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a fost modificată prin Legea 177/2010, în sensul că la competenţa Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului s-au adăugat şi hotărârile Camerei Deputaţilor, ale Senatului, precum şi cele ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului.

“Hotărârile Parlamentului nu sunt adoptate în exercitarea competenţei legislative conferită de Constituţie, ci vizează alte activităţi, precum cele de numiri în funcţii sau cele care ţin de activitatea curentă a Parlamentului. Or, modificarea adusă în anul 2010 şi conferirea competenţei Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra hotărârilor Parlamentului este de natură să creeze disfuncţionalităţi în activitatea Parlamentului. Pentru aceste motive, Guvernul consideră necesar că trebuie intervenit deîndată pentru conferirea cadrului legal necesar desfăşurării în bune condiţii a activităţilor instituţiilor fundamentale în acord cu atribuţiile acestora conferite de Constituţie”.

Guvernul a decis, miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, că judecătorii Curţii Constituţionale vor avea dreptul să se pronunţe doar asupra constituţionalităţii Regulamentelor Parlamentului, nu şi asupra hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului sau plenului celor două camere.

Un argument pe care se bazează Guvernul este că, până în 2010, Curtea Constituţională avea dreptul de a emite doar avize consultative, dar fostul Guvern a introdus un nou prag, cu un aviz obligatoriu, ceea ce ar fi transformat Curtea în “instituţie politică”.

Ordonanţa a fost publicată tot miercuri în Monitorul Oficial şi imediat în Monitor au fost publicate şi hotărârile prin care Vasile Blaga şi Roberta Anastase sunt revocaţi din funcţiile de preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor, precum şi cele prin care sunt numiţi Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea la conducerea celor două camere.

Surse guvernamentale au declarat că judecătorii Curţii Constituţionale nu se mai pot astfel opune procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

USL a solicitat convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară, joi şi vineri, pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Băsescu.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă