3.7 C
București
joi, 22 februarie 2024
AcasăSportWimbledon: Cori Gauff, viitoarea adversară a Simonei Halep

Wimbledon: Cori Gauff, viitoarea adversară a Simonei Halep

Meciul a fost unul cu accente dramatice. Hercog a condus cu 5-2, în setul al doilea şi a ratat două mingi de meci, una la 5-2 şi alta la 5-3. Tânăra jucătoare americană a revenit spectaculos şi a reuşit să ducă setul în tie-break şi meciul în decisiv. Gauff a avut 4-1 în setul al treilea, a fost egalată, apoi a reuşit la 6-5 break-ul care o duce în optimi, după două ore şi 45 de minute. Cori Gauff, beneficiară a unui wild card în calificări, a devenit cea mai tânără jucătoare care ajunge pe tabloul principal la Wimbledon, la vârsta de 15 ani şi 122 de zile, în Era Open, care începe în 1968.

Cori Gauff a câştigat turneul de la Roland Garros la simplu juniori, în 2018, şi a fost finalistă în 2017, la 13 ani, la US Open, tot la juniori.

În optimi, americanca va da piept cu Simona Halep, locul 7 WTA, care a învins-o, vineri, cu scorul de 6-3, 6-1, pe Victoria Azarenka din Belarus. Cel mai bun rezultat al româncei la Wimbledon este atingerea fazei semifinalelor, în 2014.

Cele mai citite

Bursa a atins un nou maxim istoric miercuri

BET, indicele de referinţă al Bursei de Valori Bucureşti, s-a apreciat miercuri, 21 februarie cu 1,1% la 15.888,48 puncte, un nou maxim istoric, deci...

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu nu au luat o decizie privind un candidat comun PNL PSD la Primăria Capitalei

Liderii coaliţiei, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, încă nu au luat o decizie privind un posibil candidat comun PNL şi PSD la Primăria Capitalei...

Regele Charles este văzut prima dată la muncă după diagnosticul de cancer

Regele Charles a fost fotografiat întâlnindu-se cu prim-ministrul Rishi Sunak. Este pentru prima dată când este văzut la muncă, după diagnosticul de cancer, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă