25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportWilliam de Amorim a fost împrumutat de FCSB la Kayserispor

William de Amorim a fost împrumutat de FCSB la Kayserispor

Patru jucători au plecat până acum, în acest intersezon, de la echipa lui Gigi Becali. „Le mulţumim pentru sprijin!” – le transmite clubul celor patru, care au fost împrumutaţi.

Este vorba despre Vlad Achim, William De Amorim, Marian Pleaşcă şi Daniel Benzar. Aceştia vor evolua la alte echipe în a doua jumătate a sezonului. Toţi sub formă de împrumut.

William de Amorim, în prima ligă turcă

„FC Steaua Bucureşti anunţă că a ajuns la mai multe acorduri de împrumut ale unora dintre jucătorii care au făcut parte din lotul echipei noastre în 2017.

Astfel, Vlad Achim a fost împrumutat la FC Botoşani, în timp ce William De Amorim a fost cedat tot sub formă de împrumut, dar cu clauză de achiziţie definitivă, la Kayserispor, din prima ligă turcă.

Daniel Benzar şi Pleaşcă, la Voluntari

În plus, clubul nostru a ajuns la un acord cu FC Voluntari pentru împrumuturile lui Daniel Benzar şi Marian Pleaşcă până la finalul sezonului 2017-2018.

FC Steaua Bucureşti le mulţumeşte celor patru fotbalişti pentru sprijinul acordat în acest sezon şi le urează mult succes la noile echipe!”, se arată în anunţul oficial al roş-albaştrilor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă