21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSport"Vom merge pana la capat!"

“Vom merge pana la capat!”

Liderul liberal Calin Popescu Tariceanu a declarat ca respinge categoric ideea alegerilor anticipate chiar si in cazul in care schimbarea presedintilor celor doua Camere va esua, punandu-i astfel la punct pe unii dintre colegii sai care lansasera aceasta ipoteza.
La sedinta conducerii liberale de marti seara, Calin Popescu Tariceanu si-a exprimat nemultumirea fata de faptul ca in presa au aparut informatii referitoare la faptul ca Alianta ar dori alegeri anticipate, au afirmat surse liberale. Tariceanu le-a reamintit nerabdatorilor sai colegi – care au reluat subiectul chiar si dupa ce-l inchisese cel mai aprig sustinator al anticipatelor, presedintele Basescu Ð ca in cadrul PNL nu s-a luat nici o decizie in ceea ce priveste declansarea anticipatelor daca schimbarea lui Nastase si Vacaroiu esueaza. Partea interesanta este ca o astfel de discutie avusese loc la sedinta conducerii Aliantei de luni, dupa plecarea lui Tariceanu. In acel moment, democratul Radu Berceanu a pus problema pe tapet, iar liberalii aflati de fata au fost de acord ca, daca schimbarea esueaza, nu exista alta solutie decat anticipatele. Tariceanu a fost, evident, suparat ca o astfel de discutie s-a purtat in absenta sa.
La finalul sedintei conducerii liberale de marti seara, Tariceanu a declarat presei ca aliatii sunt hotarati sa-i inlocuiasca pe Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu din fruntea Camerei Deputatilor si a Senatului. Insa liderul liberal a recunoscut ca “se avanseaza extrem de anevoios”. “Pesedistii folosesc tot felul de tehnici de tergiversare. Am intrat intr-un fel de razboi al nervilor si vreau sa spun ca vointa noastra politica este mai puternica in aceasta chestiune. Deci nu vom ceda nervos pe acest subiect. Vom merge pana la capat”. Intrebat explicit daca ideea de a merge pana la capat include si alegerile anticipate, Tariceanu a raspuns: “Nu”. Pentru a-i mobiliza pe parlamentari sa fie prezenti la vot, conducerea liberala a instiuit un sistem de puncte. Fiecare parlamentar poate avea maximum 1000 de puncte, dar o absenta de la vot inseamna 10 puncte scazute.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica, indică un studiu realizat de Visual Capitalist și preluat de site-ul termene.ro. Studiul prezintă cele mai valoroase...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

Jaqueline Cristian a fost învinsă de franţuzoaica de origine rusă Varvara Gracheva

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a suferit o înfrângere în runda finală a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă