Premierul Victor Ponta a reacționat de Facebook, după cererea lui Klaus Iohannis de a demisiona, și a precizat că doar Parlamentul României îl poate demite.
Primul ministru a subliniat că a avut o discuție civilizată cu Iohannis, dar că, în ciuda faptului că îi respectă poziția publică, el a fost ales în funcție de Parlament și doar Parlamentul poate să îl demită.
Mai mult, șeful Guvernului a arătat că nu poate accepta ca un procuror DNA să fie deasupra altora instituții ale statului, deoarece s-ar ajunge la dictatură.
”Am avut cu Președintele Iohannis o discuție instituțională extrem de corectă și civilizată! Respect poziția să publică, dar am fost numit în funcție de Parlamentul României și doar Parlamentul poate să mă demită! Cred că respectarea principiilor constituționale este esențială pt societatea noastră și în niciun caz nu pot accepta că un procuror DNA este deasupra Parlamentului, Guvernului și a cetățenilor acestei țări! Asta ar însemna dictatură și cred că la peste 25 ani după 1989 ar fi o mare eroare pt noi toți!”, a scris Ponta pe Facebook.
Victor Ponta este urmărit penal pentru 19 infracțiuni, a anunțat DNA. În urma acestui anunț, Klaus Iohannis i-a solicitat demisia.