„Săptămâna viitoare, joi, pe 8 noiembrie vom lansa Programul de guvernare al USL 2012- 2016. Noi vedem într-un alt fel bugetul, dar Ministerul de Finanţe strânge toate propunerile pentru buget. Avem o strategie fiscală în care va rămâne impozitarea 16%, dar va trebui să vorbim de alocări din PIB pe fiecare domeniu, respectiv educaţie, agricultura. Dacă vom avea PIB mai mare, vom creşte procentele, dacă nu, nu”, a spus Ponta, citat de Agerpres.
Premierul a mai declarat că până la finele anului, într-un calendar foarte strâns, bugetul pe 2013 poate fi aprobat.
„Practic, într-un calendar foarte strâns, putem să avem până la sfârşitul anului bugetul pe 2013 aprobat de către majoritate şi la propunerea guvernului USL. Sunt nişte termen legale pe care noi putem să le respectăm, în măsura în care nu apare un blocaj undeva şi acel blocaj nu va apărea de la USL în mod sigur”, a precizat Victor Ponta.
Premierul a participat sâmbătă la Târgul Internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei – Indagra.