Regiile autonome şi companiile naţionale la care statul este acţionar absolut sau majoritar nu mai sunt obligate să atribuie contractele prin licitaţie, fiind scoase din categoria „autorităţilor contractante“. Cum le vor atribui de acum încolo? Prin încredinţare sau negociere directă. Adică, le vor face cadou cui trebuie. La rândul lor, instituţiile publice se vor putea şi ele feri de licitaţii, dacă au grijă, atunci când achiziţionează bunuri, servicii sau lucrări, să fracţioneze contractele astfel încât să se încadreze în noile plafoane, mult mai generoase graţie Guvernului şi parlamentarilor USL. Cât de generoase? Păi duble în cazul bunurilor şi serviciilor, respectiv de peste şase ori mai mari în cazul lucrărilor.
Cum să „ciunteşti“ legea fără să-ţi asumi răspunderea
Invocând „necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru perfecţionarea şi flexibilizarea sistemului achiziţiilor publice“, Guvernul Ponta s-a apucat să modifice în 2012, pe ici, pe colo, sistemul de achiziţii publice. A rezultat Ordonanţa de Urgenţă nr. 77/2012, de modificare şi completare a OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Schimbările cu adevărat grele nu au fost însă operate de Executiv, pentru a nu sări probabil în ochi, ci au fost lăsate la îndemâna parlamentarilor USL, care le-au introdus subtil în legea de aprobare a ordonanţei, profitând de dezbaterile din comisii. Guvernului nu i-a mai rămas apoi decât să se declare de acord cu amendamentele propriilor parlamentari şi, astfel, România a ajuns să aibă, începând de astăzi, o legislaţie mult mai permisivă în domeniul achiziţiilor publice. Aceasta în condiţiile în care este bine ştiut faptul că statul, prin instituţiile şi companiile sale, e cel mai mare cumpărător.
Citeşte şi editorialul: USL vă urează:“Bine aţi venit în Ferma animalelor!”
Dar să vedem exact cum au reuşit social-democraţii, liberalii şi conservatorii să-şi dea undă verde la contracte pe bani publici. Mai întâi, au abrogat alineatul din lege care stabilea că regiile autonome şi companiile naţionale sau societăţile comerciale cu capital integral ori majoritar de stat fac parte din categoria autorităţilor contractante, cărora li se aplică prevederile legii ce reglementează sistemul achiziţiilor publice. Autorul amendamentului? Nu se ştie, pentru că în raportul rezultat din Comisia pentru administraţie publică a Camerei Deputaţilor s-a trecut generic „Grup PNL“. Care a fost justificarea amendamentului? Ei bine, dacă entităţile menţionate ar fi autorităţi contractante şi li s-ar aplica prevederile OUG nr. 34/2006, ar exista riscul ca activitatea lor curentă „să fie blocată“, în condiţiile în care „îşi desfăşoară activitatea pe o piaţă concurenţială“. Cu alte cuvinte, nu mai pot funcţiona ca până acum decât dacă scapă de reglementări.
Ca să nu fie acuzaţi că au eliminat un alineat aşa de important din lege fără a pune nimic în loc, aceiaşi autori parte a „Grupului PNL“ au introdus un paragraf nou, potrivit căruia, în cazul unor contracte mai mari (peste 30.000 de euro pentru bunuri şi servicii, respectiv 100.000 de euro pentru lucrări, în varianta USL a legii), entităţile menţionate să „elaboreze norme procedurale interne care să asigure respectarea principiilor nediscriminării şi egalităţii de tratament, transparenţei, proporţionalităţii şi recunoaşterii reciproce“. Drastice condiţii, nu?
Apoi, acelaşi „Grup PNL“ s-a asigurat în privinţa pragurilor peste care se impune organizarea de licitaţii, având grijă să dubleze suma minimă pentru achiziţiile de produse sau servicii (de la 15.000 de euro la 30.000 euro) şi să mărească de peste şase ori suma minimă pentru achiziţiile de lucrări (de la 15.000 euro la 100.000 euro). Şi de data aceasta motivaţia este, să-i spunem, stranie: „Pentru flexibilizarea procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică şi pentru creşterea gradului scăzut de absorbţie a fondurilor europene“. Care va să zică, dacă România are un grad aşa mic de absorbţie a banilor europeni este pentru că primăriile, prefecturile, ministerele şi orice altă autoritate publică nu au putut cumpăra prin achiziţie directă, deci fără concurenţă, bunuri, servicii şi lucrări.
Ideea a fost, de altfel, iterată şi de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Lucian Dan Vlădescu, pe durata dezbaterilor în Parlament ale OUG 77/2012. „Avem cele mai mici praguri la achiziţiile directe. Suntem ridicoli. În Europa, limita este de 130.000 de euro pentru bunuri şi servicii, respectiv 5 milioane de euro pentru lucrări, în timp ce la noi limita e de 15.000 de euro“, declara atunci Vlădescu pentru cotidianul.ro. Tot şeful ANRMAP arăta că procentul achiziţiilor directe ar fi mic în totalul achiziţiilor publice (17% din totalul procedurilor, reprezentând 0,97% din suma achiziţiilor publice). Rămâne de văzut la cât va ajunge acum procentul, în condiţiile în care legea îngăduie să fie dăruite mai multe contracte. De altfel, ne putem aştepta ca în cazul contractanţilor „mici“, de genul primăriilor de sat, comună ori oraş, să nu mai fie organizate deloc licitaţii.
Epopeea OUG 34/2006
Majorarea pragului până la care se pot face achiziţii directe a fost dorită şi de Guvernul Boc. Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, prezentat în iunie 2010 de Mediafax, pragurile ar fi urmat să fie majorate la 50.000 de euro pentru bunuri şi servicii şi la 100.000 de euro pentru lucrări. De asemenea, ar fi crescut de şase ori (la 4,85 milioane euro) limita maximă până la care pot fi atribuite contracte de lucrări prin procedura cererii de ofertă. Fosta putere a renunţat la a mai opera modificările după ce proiectul a devenit public şi a stârnit aprinse critici, inclusiv din partea opoziţiei de atunci, adică a USL.
Acelaşi model s-a repetat până la un punct şi la Guvernul Ponta, în sensul că, după ce a fost anunţată intenţia şi au apărut criticile, guvernanţii au făcut un pas înapoi, spunând că renunţă la modificările avansate de ANRMAP. În cazul Guvernului USL, pasul înapoi a fost însă doar temporar şi parţial. Din lista de propuneri a ANRMAP a rămas nepusă în practică, cel puţin până acum, cea care instituia publicarea unei „liste negre“ a agenţilor economici (fie cei care au depus contestaţii şi, apoi, şi le-au retras deşi autoritatea contractantă nu adoptase măsuri de remediere, fie cei care au avut mai mult de zece contestaţii respinse).
RISC
Va deveni corupţia regulă pe piaţa achiziţiilor?
Eliminarea licitaţiilor ca unică formă prin care o companie sau regie de stat poate acorda contracte de lucrări publice deschide şi mai mult uşile corupţiei şi finanţării ilegale a partidelor. În cazul licitaţiilor, nedreptăţiţii se pot adresa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) sau instanţelor de judecată cu şanse de succes. Ce se va întâmpla însă în absenţa acestora? Poate funcţiona o piaţă a achiziţiilor publice de miliarde de euro, în care corupţia e aproape regula, în afara licitaţiilor? Numeroase contracte, fiecare în valoare de sute de milioane de euro, au fost atribuite în ultimii ani de companiile de stat unor firme alese pe ochi frumoşi. În 2007 lucrările de realizare a autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, în valoare de aproape 200 de milioane de euro, au fost acordate consorţiului format de regii români ai asfaltului, chiar dacă aceştia nu construiseră în viaţa lor o autostradă. Mâna de ajutor le-a venit din partea Ministerului Transporturilor, care le-a facilitat intrarea în licitaţie. În 2010 omul de afaceri Nelu Iordache, în prezent reţinut, a primit iarăşi din partea Ministerului Transporturilor un contract de sute de milioane de euro, chiar dacă a avut a şasea ofertă ca preţ la licitaţie. Mai recent, în acest an CFR SA a acordat un alt contract de 300 de milioane de euro firmelor Alpine şi FCC, încălcând decizii ale justiţiei şi ale CNSC. Cazurile de abuz riscă să se înmulţească o dată ce companiile şi regiile de stat nu vor mai fi obligate să organizeze licitaţii şi să respecte măcar formal legislaţia.
