Universitatea Craiova a luat din deplasare punctele pierdute surprinzător etapa trecută pe teren propriu cu Academica Clinceni.
Meciul cu Hermannstadt, disputat la Mediaș, a fost controlat autoritar de trupa lui Cristiano Bergodi care în afara golului marcat de Bancu în minutul 33 și-a mai creat cel puțin 3 situații clare de a înscrie.
Hermannstadt a dat emoții doar în minutul 37, atunci când a beneficiat de o lovitură de la 11 metri executată slab de Mayoral și apărată cu piciorul de portarul italian Pigliacelli.
Universitatea Craiova este pe primul loc în Liga 1 cu 24 de puncte din 9 meciuri și așteaptă acum meciurile urmăritoarelor FCSB (în deplasare cu Chindia Târgoviște) și CFR Cluj (pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaș) pentru a vedea dacă avansul de 6 puncte se va menține sau se va reduce.