4.4 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSportUnii deputaţi PDL au votat pentru moţiunile Opoziţiei

Unii deputaţi PDL au votat pentru moţiunile Opoziţiei

Moţiunile pe Muncă şi Sănătate, respinse, marţi, de Camera Deputaţilor, au fost votate şi de deputaţi PDL, moţiunea împotriva lui Şeitan fiind susţinută de doi democrat-liberali, iar cea împotriva lui Cseke numai de unul din cei doi parlamentari ai puterii. Conform votului electronic afişat pe site-ul Camerei Deputaţilor, deputaţii Lucian Bode şi Adrian Gurzău au votat în favoarea moţiunii iniţiate de PSD împotriva ministrului Muncii, Mihai Şeitan. Pentru moţiune au votat 100 de deputaţi, printre care doi de la PDL, 20 de la PSD şi 15 de la PNL.

La capitolul voturi „împotrivă” site-ul Camerei afişează că cele 121 de voturi exprimate au aparţinut unui număr de 43 de deputaţi PDL, şase de la UDMR, patru de la minorităţi şi un independent. Şi în cazul abţinerilor au apărut erori, din cele şase fiind înregistrată una singură, aparţinând unui deputat al minorităţilor. În plus, din lista nominală a deputaţilor rezultă că şi-au exprimat votul doar 93 de deputaţi, deşi s-a afişat că au votat un număr de 227.

Şi moţiunea pe sănătate, iniţiată de PNL şi intitulată „La sănătate nimic nu este sănătos”, a fost votată, conform votului electornic afişat pe site-ul Camerei, de un democrat-liberal, Adrian Gurzău. Astfel, pe site sunt afişaţi ca fiind prezenţi 228 de deputaţi, dintre care 47 de al PDL, 20 de la PSD, 15 de la PNL, 5 de la UDMR, 5 de la minorităţi şi un independent.

Cele 95 de voturi „pentru” au fost exprimate de un democrat liberal, 19 deputaţi PSD şi 15 deputaţi PNL, iar cele 124 de voturi „împotrivă”, 45 sunt exprimate de PDL, 5 de UDMR, 5 de minorităţi şi unul de independenţi. Potrivit votului electornic, pe moţiunea PNL şi-au exprimat votul doar 93 de deputaţi, deşi este afişat un scor de 226 de voturi exprimate. Deputaţii PDL au votat „pentru” moţiunile Opoziţiei cel mai probabil din greşeală. După cum transmite Mediafax, rezultatul votului electronic a fost şters, ulterior, de pe site-ul Camerei.

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, marţi, cu 124 voturi „împotrivă”, 95 voturi „pentru” şi 7 abţineri, moţiunea simplă depusă de 54 de deputaţi PNL împotriva ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, intitulată „la Sănătate nimic nu e sănătos”. Cu 121 voturi „împotrivă”, 100 „pentru” şi 6 abţineri, a fost respinsă şi moţiunea simplă depusă de 52 de deputaţi PSD-PC împotriva ministrului Muncii, Mihai Şeitan, intitulată „Şeitan, un tsunami PDL care înghite salariile, pensiile şi locurile de muncă ale românilor”.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu: Spațiul Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o postare pe Facebook, beneficiile semnificative pe care aderarea completă a României la spațiul Schengen le va aduce economiei...

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital joi, după finalizarea "cu succes" a intervenţiei de ablaţie a prostatei, a anunţat biroul premierului,...

AUR organizează un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va organiza un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie. "Duminică, 12 ianuarie, la ora 14:00,...
Ultima oră
Pe aceeași temă