3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSportUn deputat PSD și-a dat demisia după ce a fost condamnat pentru...

Un deputat PSD și-a dat demisia după ce a fost condamnat pentru abuz în serviciu

Marian Ghiveciu, deputat PSD, a anunțat, luni, că și-a depus demisa după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, scrie MediafaxGhiveciu a demisionat începând cu data de 29 septembrie, invocând „motive personale„.

Deputatul a fost trimis în judecată de DNA, în decembrie 2011, pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial, în formă calificată. Faptele pentru care Ghiveciu a fost pus sub acuzare s-au petrecut înainte ca acesta să obţină primul mandat de deputat, în perioada 2005-2006.

În luna mai, Ghiveciu a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani închisoare cu suspendare într-un dosar legat de retrocedarea nelegală a unor terenuri din judeţul Buzău, el fiind găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Cele mai citite

Studiu: 40% dintre angajații români care lucrează în ture, se confruntă cu epuizare constantă

Un studiu recent realizat de Centrul de Formare Profesională APSAP, preluat de Agerpres, arată că patru din zece angajați români care lucrează în ture,...

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie al cărei președinte să muncească pentru țară

Președintele PSD a adăugat că a votat și pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială Marcel Ciolacu a declarat, la ieșirea din secția de votare că...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...
Ultima oră
Pe aceeași temă