4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSportUn deputat ameninţă. Cu moartea

Un deputat ameninţă. Cu moartea

Deputatul PSD Adrian Solomon l-a asigurat ieri pe premierul Mihai Răzvan Ungureanu că va avea soarta liderului politic italian Aldo Moro, care a fost omorât de terorişti, dacă nu va discuta cu autorităţile locale la vizita pe care urmează să o facă la Bârlad, pe 1 mai.

Declaraţia a fost dată la o conferinţă de presă, însă după ce a fost făcută publică de mass-media, deputatul a încercat să scape de critici afirmând că a fost greşit înţeles. Cuvintele lui însă nu lasă loc de dubii: „Se-aude că domnul Mihai Răzvan Ungureanu ar vrea să vină pe 1 mai la IRB. Eu îi transmit public, că sigur are urechi care s-audă, că dacă are nesimţirea, că tupeu are cât cuprinde, să vină în Bârlad şi să nu anunţe autorităţile, să nu oprească la primărie să afle ce-i doare pe bârlădeni de la primarul municipiului Bârlad, va avea nu soarta lui Tăriceanu, ci soarta lui Aldo Moro. Şi asta nu-i o ameninţare, e o asigurare, domnule prim-ministru. Să vii tu în Bârlad şi să nu te opreşti pe la primărie, să n-ai bunul simţ să suni la primărie înainte că vii”, a declarat Solomon, potrivit site-ului Bârlad Online.

Deputatul a încercat apoi să calmeze spiritele afirmând că de vină ar fi jurnaliştii care au înţeles greşit.

Tragedia din Italia

Politicianul italian Aldo Moro, născut în 1916, a fost răpit şi omorât de grupul terorist Brigăzile Roşii, în mai 1978. El a fost un important om politic italian şi preşedinte al Partidului Democraţia Creştină. Moartea sa reprezintă momentul cel mai tragic petrecut în urma conflictelor politice ale anilor ‚70 în Italia, conform wikipedia. 

Moro a devenit interesat de dreapta socialistă în 1943, iar ulterior s-a îndreptat către mişcarea democrat creştină. În 1946 a fost vicepreşedinte al Democraţiei Creştine şi a fost ales în „Adunanta Constitutivă”, unde a făcut parte din comisia care se ocupă de formularea textului Constituţiei. Ales deputat la alegerile din 1948, a fost numit subsecretar în cabinetul de externe al guvernului De Gasperi. În 1955 a fost ministru al Graţiei şi Justiţiei în guvernul Segni, apoi ministru al Instrucţiunii Publice. 

Cele mai citite

5 tipuri de lenjerii de pat care îți vor înfrumuseța dormitorul

Un dormitor confortabil și estetic depinde de alegerea corectă a detaliilor, iar lenjeriile de pat joacă un rol esențial în crearea unei atmosfere plăcute....

Pierderi masive în războiul din Ucraina: Jurnaliștii au identificat peste 84.000 de victime, dar cifrele reale ar putea fi mult mai mari

O investigație comună realizată de BBC Rusia și Mediazona, citată de Kyiv Independent, a identificat numele a 84.761 de soldați ruși care au murit...

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă