19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportUn alt deputat PPDD a anunţat că trece la grupul PSD

Un alt deputat PPDD a anunţat că trece la grupul PSD

Deputatul PPDD Miron Smarandache a anunţat că, începând din data de 14 octombrie, trece la grupul parlamentar al PSD. Miron Smarandache a fost ales deputat într-un colegiu din Bacău, relatează Mediafax.

PPDD a decis să îi acţioneze în judecată, începând de marţi, pe parlamentarii care au părăsit partidul şi le va cere despăgubiri de 2 milioane de euro, în baza unei convenţii semnate de aceştia, a declarat, luni, liderul deputaţilor PPDD Daniel Fenechiu.

„În momentul în care PPDD a început campania pentru alegerile parlamentare am avut în vedere găsirea unor soluţii care să protejeze într-un fel viaţa politică, iar Biroul Naţional de coordonare al partidului a propus ca între fiecare candidat al nostru şi partid să se încheie o convenţie care să prevadă că cel care va fi ales deputat sau senator şi va pleca din partid sau care este exclus din partid pentru că a adus prejudicii să plătească o despăgubire de 2 milioane de euro. În cazul în care parlamentarul respectiv îşi dă demisia din Parlament în termen de 5 zile de la plecare din partid nu va mai fi nevoit să plătească. Iniţial Dan Diaconescu s-a opus punerii în aplicare acestei clause pentru că nu şi-a imaginat că oamenii vor pleca din partid şi că această campanie de racolări a celor de la putere va fi atât de puternică. Biroul Permanent Naţional al partidului a luat decizia de a începe acţionarea în judecată a celor care au plecat sau au fost excluşi din partid, 27 de persoane, li se va solicita suma de 2 milioane de euro”, a precizat Fenechiu.

Secretarul general al PPDD, Liviu Neagu, a anunţat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, că formaţiunea sa va începe din această săptămână acţiunile în instanţă împotriva parlamentarilor PPDD care au trecut la alte partide, iar acestora li se va cere să achite câte două milioane de euro, conform unei convenţii semnate înainte de alegeri.

Liviu Neagu a menţionat că s-au înregistrat peste 20 de plecări din PPDD, din rândul celor 68 de parlamentari aleşi în 2012.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă