Cabinetul Cioloș are, miercuri, ultima ședință de lucru dinainte de Crăciun. Agenda este încărcată – conține 22 de proiecte de hotărâri de guvern pe teme variate, printre care alocarea de fonduri pentru anumite judeţe şi municipii, fie pentru combaterea efectelor inundaţiilor, fie pentru a permite continuarea serviciului de alimentare cu energie termică în sistem centralizat.
Iată agenda completă a ședinței de miercuri, transmisă de Executiv:
I. PROIECTE DE HOTĂRÂRE
1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Amendamentului convenit între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, prin scrisoarea semnată la Bucureşti la 24 octombrie 2016 şi 27 octombrie 2016, la Acordul de împrumut (Proiectul privind modernizarea sistemului de asistenţă socială) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 8 iulie 2011
2. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea amendamentului convenit prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 25 octombrie 2016 şi la Paris la 8 noiembrie 2016 între Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru finanţarea Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi instruirea personalului aferent, semnat la Bucureşti la 29 ianuarie 2007 şi la Paris la 9 februarie 2007
3. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea amendamentului convenit între Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei prin scrisorile semnate la Bucureşti la 5 octombrie 2016 şi la Paris la 14 octombrie 2016, la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanţarea Proiectului privind reabilitarea infrastructurii şcolare din România, semnat la Bucureşti la 11 iulie 2003
4. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea Amendamentului nr. 7 convenit între Guvernul României şi Banca Europeană de Investiţii, prin scrisoarea semnată la Luxemburg la 18 octombrie 2016 şi la Bucureşti la 25 octombrie 2016, a Contractul de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii destinat finanţării proiectului privind reabilitarea sectorului sanitar, semnat la Bucureşti la 28 februarie 2005
5. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2016, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale afectate de calamităţi naturale produse de inundaţii
6. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2016, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale în vederea asigurării continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a populaţiei
7. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2016, pentru municipiul Galaţi, în vederea asigurării continuităţii serviciului de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a populaţiei
8. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind alocarea unei sume din Fondul rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2016, pentru judeţul Neamţ
9. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind redistribuirea creditelor bugetare alocate la titlul 'Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă' în bugetul pe anul 2016 între Ministerul Transporturilor şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice
10. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind înscrierea unor bunuri imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Administraţiei Naţionale ''Apele Române'', instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru Administraţia Bazinală de Apă Siret
11. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, pentru unele imobile aflate în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne-Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi, urmare reevaluării
12. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea valorii de inventar a unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Culturii
13. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea şi completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, prin includerea în domeniul public al statului şi darea în administrarea Centrelor Judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a unor construcţii rezultate ca urmare a finalizării unor investiţii
14. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind schimbarea titularului dreptului de administrare a unui bun imobil aflat în domeniul public al statului şi pentru modificarea datelor de identificare şi actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile înregistrate în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
15. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru completarea art. 6 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1013/2010 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile
16. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2016 al Companiei Naţionale ''Administraţia Porturilor Maritime'' – S.A Constanţa aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
17. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea plăţii contribuţiei voluntare a României pentru anul 2016, la bugetul Fundaţiei Europene pentru Democraţie (European Endowment for Democracy)
18. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru completarea art. 134 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011
19. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Administraţie
20. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate şi privind modificarea şi completarea anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
21. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea Planurilor de Management al Riscului la Inundaţii aferent celor 11 Administraţii bazinale de apă şi Fluviului Dunărea de pe teritoriul României
22. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 8/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe
II. INFORMARE
1. INFORMARE privind situaţia proiectelor/programelor de importanţă naţională care ar putea fi incluse în ''Programul Centenar'', cu orizont de realizare 2016-2020.