6.4 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSportUdrea, întrebată dacă Băsescu va fi suspendat: Depinde de un minim de...

Udrea, întrebată dacă Băsescu va fi suspendat: Depinde de un minim de inteligenţă rămasă lui Ponta

Elena Udrea a declarat, la „gandul.live” că suspendarea şefului statului depinde de un minim de inteligenţă care i-a rămas premierului pentru a le rezista lui Crin Antonescu şi Dan Voiculescu, ea ţinând să sublinieze că teoria potrivit căreia lui TraianBăsescu i-ar conveni suspendarea este falsă, relatează Mediafax.

Întrebată dacă crede că preşedintele Traian Băsescu va fi suspendat, Elena Udrea a răspuns: „Probabil că spre asta se îndreaptă USL”.

Ea a amintit, ca exemplu, de recentele demersuri ale USL legate de schimbarea legilor privind referendumul sau jurisdicţia Curţii Constituţionale asupra hotărârilor Parlamentului.

„Dacă o vor face până la urmă depinde de un minim de inteligenţă care i-a mai rămas lui Ponta, să-i reziste lui Crin Antonescu, care este nerebdător să ajungă preşedinte, şi să-i reziste lui Dan Voiculescu”, a spus Udrea.

Potrivit acesteia, cine crede că Traian Băsescu şi-a consumat capacitatea de a atrage electoratul se înşeală. Răspunzând unei întrebări, ea a precizat că dacă se va ajunge la suspendare, PDL va intra în campanie pentru referendum, aşa cum a făcut-o în 2007, alături de preşedintele Băsescu.

Udrea a mai spus că a auzit o teorie, pe care a catalogat-o ca fiind greşită, potrivit căreia preşedintelui Băsescu i-ar conveni să fie suspendat, pentru că asta ar ajuta PDL să recupereze din punct de vedere electoral.

„Am auzit teoria că preşedintele şi-ar dori… Nici vorbă (…) Sunt convinsă că preşedintele ar pune interesul ţării deasupra scorului PDL”, a spus Udrea, explicând că o suspendare a şefului statului s-ar reflecta negativ pe plan intern şi extern, iar Traian Băsescu nu vrea, din acest motiv, să facă astfel încât să se ajungă la suspendarea sa.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă