5.1 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSportUdrea: Îndepărtarea PDL de Băsescu a fost o eroare

Udrea: Îndepărtarea PDL de Băsescu a fost o eroare

Îndepărtarea PDL de preşedintele Traian Băsescu, cel mai vizibil şi credibil lider politic al dreptei, a fost o greşeală. O spune într-un interviu la RFI deputatul Elena Udrea, potrivit Realitatea.net.

Ea consideră că partidul are nevoie de o strategie de comunicare mai bună.

„Cred în continuare că o eroare care s-a făcut este îndepărtarea de preşedinte, care e cel mai vizibil şi credibil lider politic al dreptei şi aţi văzut câtă relevanţă publică are discursul şefului statului chiar şi în acest moment. Cred că a fost o greşeală”, spune Udrea.

Elena Udrea declară că democrat-liberalii încearcă să facă Opoziţie, dar rezultatul mediatic este egal cu zero în unele cazuri: „Colegii mei şi cu toţii încercăm să facem Opoziţie, însă din păcate, nu este prea vizibilă Opoziţia pe care PDL o face”.

Citeşte şi Elena Udrea: USL, cea mai mare ŢEAPĂ a istoriei din România post-decembristă

 

Cele mai citite

Familia Regală petrece Crăciunul în mijlocul românilor la Săvârșin

Majestatea Sa Margareta a oferit, ca în fiecare an, daruri de Crăciun săvârșinenilor aflați în nevoie sau în suferință. Majestatea Sa a fost...

Acuze de transfer pe bani al parlamentarilor de la opoziție la putere. În ce condiții s-ar duce Marcel Ciolacu la POT

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a afirmat, luni, imediat după votul de învestitură, că oricine are dovezi că social-democraţii ar oferi sume de...

Familia Regală petrece Crăciunul în mijlocul românilor la Săvârșin

Majestatea Sa Margareta a oferit, ca în fiecare an, daruri de Crăciun săvârșinenilor aflați în nevoie sau în suferință. Majestatea Sa a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă