Liderii maghiarilor ardeleni asteptau ieri intalnirea de astazi a conducerii UDMR, menita sa decida in privinta viitoarelor aliante politice. "Nu depinde de noi strategia pe viitor. Avem o intelegere cu PNL (…). Viitorul depinde de presedintele nou-ales", a declarat vicepresedintele executiv al UDMR, Laszlo Borbely.
Pe fondul unor neintelegeri mai vechi cu primarul PDL din Targu-Mures, Dorin Florea (PDL), membrii UDMR din Targu-Mures nu pareau ieri prea incantati de o alianta cu democrat-liberalii. "Avem o sedinta a Comitetului Permanent la Bucuresti, unde vom lua o decizie. Totusi, tin sa va reamintesc ca noi avem o intelegere semnata cu PNL sa nu mergem nici in stanga, nici in dreapta fara liberali, asa ca viitoarea strategie trebuie sa tina seama si de aceasta intelegere", a declarat ieri presedintele UDMR Mures, Attila Kelemen. De cealalta parte, presedintele UDMR Targu-Mures, Istvan Benedek, a aratat ieri acuzator catre Marko Bela inainte de a se pronunta asupra constituirii unei noi aliante. "Va trebui regandita tactica. E clar ca sunt probleme in UDMR. Domnul Marko trebuie sa faca o analiza si sa vada de ce maghiarii nu au votat cum au cerut liderii UDMR, pentru ca in Mures noi ne-am mobilizat si am castigat, dar in alte locuri nu", a spus acesta.
De cealalta parte, vicepresedintele executiv al UDMR, Laszlo Borbely, s-a rezumat sa declare: "Nu depinde de noi strategia pe viitor. Avem o intelegere cu PNL si nu ne gandim sa facem o alta alianta decat cu PNL. In ultimele doua luni s-au jucat foarte multe variante, iar viitorul depinde de presedintele nou-ales. Noi vom discuta marti si vom lua o decizie". In judetul Bihor, presedintele executiv al UDMR, Odon Szabo, crede ca maghiarii trebuie sa astepte oferte din partea partidelor. "UDMR-ului nu i s-a facut nici o propunere. Nu putem anticipa ce va fi. Deocamdata, cei care au castigat trebuie sa-si formeze echipa si sa o sustina in fata Parlamentului, apoi sa-si prezinte programul de guvernare. Nu se va intampla nimic special, de altfel Basescu a spus clar ce va face", a declarat Szabo.
La Arad, electoratul traditional al UDMR a votat masiv pentru Traian Basescu si, neoficial, liderii UDMR Arad au si batut palma cu cei de la PDL. De altfel, coalitia PDL-UDMR are traditie pe plan local, pentru ca maghiarii au un viceprimar in Arad, Levente Bognar, care colaboreaza relativ bine cu primarul Gheorghe Falca. Bognar a primit acest post, desi PDL detine majoritatea in Consiliul Local. O situatie asemanatoare este si la Cluj. UDMR Cluj pare dispusa sa sustina PDL. si asta, cu atat mai mult cu cat din anul 2004 PDL si UDMR sunt legate printr-o alianta locala ce s-a dovedit functionala, in ciuda unor sincope.
Liderul UDMR Cluj, viceprimarul din Cluj-Napoca, Attila Laszlo, a declarat ieri ca "important este sa avem un guvern cat mai curand, precum si o majoritate parlamentara stabila". "Cred ca o varianta ar fi sa intram la guvernare, dar o alta varianta, la fel de viabila, ar fi si un guvern minoritar", a declarat Attila Laszlo.