2.8 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSportTraian Băsescu susține că Inspecția Judiciară trebuie să fie independentă

Traian Băsescu susține că Inspecția Judiciară trebuie să fie independentă

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat, la postul de televiziune B1, că Inspecția Judiciară trebuie să fie independentă. Totodată, șeful PMP a mai adăugat că cei doi miniștri, Sevil Shhaideh și Rovana Plumb trebuie să plece din Guvern.

Adunarea Generală a inspectorilor judiciari a decis, la începutul lunii septembrie, cu unanimitate de voturi, că nu doreşte trecerea în subordinea Ministerului Justiţiei, aşa cum se preciza în propunerile de modificare a Legilor Justiţiei, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.





La sfârşitul lunii august, Inspecţia Judiciară a transmis, printr-un comunicat de presă, că proiectul de lege de modificare a legilor justiţiei este în contradicţie cu necesitatea autonomiei instituţionale. Proiectul prezentat prevede ca Inspecţia să treacă de la CSM în subordinea Ministerului Justiţiei.

„Am spus-o şi cu alte ocazii că pentru realizarea eficientă a misiunii sale Inspecţia Judiciară ar trebui să se bucure de independenţă faţă de orice altă entitate.

Conducerea Inspecţiei Judiciare atrage atenţia asupra faptului că simpla independenţă operaţională, pe care legea o prevede şi în acest moment nu trebuie confundată cu autonomia instituţională, la care ministrul justiţiei a făcut referire ca alternativă la trecerea Inspecţiei Judiciare în cadrul Ministerului Justiţiei.

În acest context, proiectul de lege dat publicităţii ieri este în contradicţie cu poziţiile noastre pubice şi cu necesitatea asigurării autonomiei instituţionale a Inspecţiei Judiciare”, transmite Inspecţia Judiciară.

Proiectul de modificare a legilor justiţiei arată că Inspecţia Judiciară va trece, din subordinea CSM în cadrul Ministerului Justiţiei, instituţia având titlul de structură cu personalitate juridică.

„Se înfiinţează Inspecţia Judiciară ca structură cu personalitate juridică în cadrul Ministerului Justiţiei, cu sediul în municipiul Bucureşti, prin reorganizarea Inspecţiei judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. (2) Inspecţia Judiciară este condusă de un inspector-şef, ajutat de un inspector-şef adjunct, numiţi prin concurs organizat de Ministerul Justiţiei. (3)

Inspecţia Judiciară acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiţi în condiţiile legii, atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate. (4) Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie se aprobă, la propunerea inspectorului-şef, prin regulament adoptat prin ordin al ministrului Justiţiei”, se arată în articolul 109 al proiectului de lege publicat pe site-ul Ministerului.

Întoarcerea Inspecției Judiciare (IJ) la Ministerul Justiției se vrea făcută pentru ca această insituție să fe pusă la discreția ministrului care decide numirea inspectorului-șef și a adjunctului. 





Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie se aprobă, la propunerea inspectorului-şef, prin regulament adoptat prin ordin al ministrului Justiţiei.

Practic, dacă noile modificări ar fi aprobate, ministrul Justiției poate să decidă pe cine să ancheteze Inspecția Judiciară și chiar să reglementeze modul de lucru al inspectorilor dacă este nemulțumit de acesta.

Evaluarea calităţii managementului IJ se face anual, potrivit proiectului, printr-un audit extern independent, finanţat de Ministerul Justiţiei. Evident, tot ministrul Justiției poate revoca inspectorul-șef și adjunctul acestuia. Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale IJ se asigură integral de la bugetul de stat, fondurile destinate IJ fiind evidenţiate distinct în bugetul Ministerului Justiţiei.

Inspecția Judiciară a luat o poziție oficială față de aceste modificări, pe care le consideră în contradicție cu necesitatea autonomiei instituționale. „Am spus-o şi cu alte ocazii că pentru realizarea eficientă a misiunii sale Inspecţia Judiciară ar trebui să se bucure de independenţă faţă de orice altă entitate.





Conducerea Inspecţiei Judiciare atrage atenţia asupra faptului că simpla independenţă operaţională, pe care legea o prevede şi în acest moment nu trebuie confundată cu autonomia instituţională, la care ministrul Justiţiei a făcut referire ca alternativă la trecerea Inspec-ţiei Judiciare în cadrul Ministerului Justiţiei. În acest context, proiectul de lege dat publicităţii ieri este în contradicţie cu poziţiile noastre publice şi cu necesitatea asigurării autonomiei instituţionale a Inspecţiei Judiciare”, se arată într-un comunicat al Inspecţiei Judiciare. 

Cele mai citite

Derby-ul serii în Liga Campionilor: Bayern Munchen-Paris Saint-Germain 1-0

Bayern Munchen a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0, marţi seara, pe Allianz Arena, într-un meci din etapa a cincea a Ligii...

În SUA a început transferul puterii între Joe Biden și Donald Trump

Joe Biden şi Donald Trump au demarat procesul de transfer al puterii, a anunţat marţi echipa republicanului, care şi-a format fără întârziere guvernul, conform...

Ilie Bolojan s-a înțeles cu Marcel Ciolacu: Guvernul va funcționa până la final fără să mai angajeze cheltuieli viitoare

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, spune că a vorbit cu premierul Marcel Ciolacu astfel încât să fie asigurată guvernarea până la final, însă...
Ultima oră
Pe aceeași temă