4.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSportTraian Băsescu, către un simpatizant: Deocamdată, Antonescu este preşedinte

Traian Băsescu, către un simpatizant: Deocamdată, Antonescu este preşedinte

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a ajuns, în jurul orei 14.20, la sediul său de campanie, unde a fost întâmpinat de către simpatizanţii săi şi de către jurnalişti. În timp ce unul dintre admiratori îşi spunea păsurile, Băsescu i-a amintit că, cel puţin pentru moment, Crin Antonescu este preşedintele României.

„Deocamdată, este Antonescu preşedinte”, a declarat Traian Băsescu.

Întrebat cum comentează afirmaţia lui Eugen Nicolăescu despre necesitatea unui al doilea tur de scrutin la referendum, a răspuns că, la cât de multe trăznăi s-au spus, una în plus nu mai contează.

„S-au spus atâtea trăznăi, încât una în plus nu mai contează”, a spus Basescu.

Cât despre prelungirea discuţiilor celor nouă judecători constituţionali privind referendumul pentru demiterea preşedintelui, din 29 iulie, Traian Băsescu a explicat că sunt multe contestaţii: „Păi sunt contestaţii multe”.Liderul PNL Eugen Nicolăescu susţine că dacă CC va invalida referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, atunci Parlamentul are o singură cale, în sensul continuării consultării populare cu un al doilea tur de scrutin, el precizând, pentru RFI, că este vorba despre opinia sa personală.

Curtea Constituţională a reluat, joi dimineaţă, şedinţa pe tema rezultatului referendumului de demitere a preşedintelui suspendat, Traian Băsescu.

 

 

Cele mai citite
00:02:14

VIDEO. Președintele turc Erdogan îl întâmpină pe premierul libanez Mikati la Ankara

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan îl întâmpină pe premierul libanez Najib Mikati la Ankara, înaintea unei întâlniri bilaterale privind ultimele evoluții regionale, scrie AFP. Context Facțiunile...

PSD, PNL și UDMR consideră lista USR un pretext pentru a ieși din discuțiile privind guvernarea

Documentul transmis de USR sub forma unui „to do list” fără a fi și argumentat în cadrul Coaliției reprezintă, din păcate, doar un pretext...

Elevii din învățământul preuniversitar vor putea promova doi ani de studii într-un singur an școlar

Comisia de Dialog Social a Ministerului Educației a avizat favorabil o metodologie care permite elevilor din învățământul preuniversitar să promoveze două clase într-un singur...
Ultima oră
Pe aceeași temă