7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSportBaschetTragedie în sportul românesc! Dalibor Destanovic a murit în timpul unui meci

Tragedie în sportul românesc! Dalibor Destanovic a murit în timpul unui meci

Dalibor Destanovic (47 ani), antrenor la juniorii Phoenix Galați, a murit. Din păcate, acesta a suferit un infarct în timpul meciului.

„Astăzi, la o unitate şcolară din municipiul Focşani, unde avea loc o competiţie naţională de baschet, s-a solicitat intervenţia ambulanţei prin SNUAU 112 pentru un bărbat, în vârstă de 47 ani. Bărbatul a fost preluat în stare de inconştienţă şi transportat la UPU din cadrul Spitalului Judeţean Focşani, ulterior fiind constatat decesul acestuia”, au precizat reprezentanţii IPJ Vrancea.

La meci nu ar fi existat ambulanță, iar cea sosită nu avea medic, notează Sport.ro.

„Suntem șocați și împietriți de durere, nedumeriți și revoltați din cauza veștii care a căzut ca un trăznet: coach Dixon nu mai este printre noi!

Gândurile noastre se îndreaptă spre familia greu încercată, ca de altfel toată familia baschetului gălățean!

Vei rămâne veșnic în inimile noastre, maestre!”, a transmis clubul Phoenix Galați.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Platforma Spotify, acuzată că promovează artiști fictivi pentru a reduce costurile

Spotify este acuzată că își completează listele de melodii cu piese atribuite unor artiști fictivi, o practică menită să reducă plățile către muzicienii reali,...

Avertizare meteo: Cod galben de ninsori viscolite și polei în sud-estul României

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben pentru ninsori viscolite și polei în județele Tulcea, Constanța, și partea de est...

OpenAI amendată cu 15 milioane de euro de Italia pentru încălcarea protecției datelor

Agenția italiană de protecție a datelor, Garante, a sancționat OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, cu o amendă de 15 milioane de euro, după o investigație privind...
Ultima oră
Pe aceeași temă