„Să vină la Timişoara, dacă vrea cineva să ia înapoi distincţia «Steaua României» în grad de Cavaler”, a declarat, duminică, europarlamentarul Laszlo Tokes, într-o conferinţă de presă organizată la Biserica Reformată din Timişoara.
Laszlo Tokes a predat, duminică, Bisericii Reformate din Timişoara medalia „Steaua României” în grad de Cavaler şi ordinul prin care i-a fost conferită, spunând că, dacă vreo persoană doreşte să îi ia înapoi distincţia, să meargă la Timişoara, potrivit Mediafax.
Citeşte şi: Maghiarii din SUA au sesizat Comisia Helsinki în legătură cu retragerea distincţiei lui Laszlo Tokes
Tot duminică, la sediul Bisericii Reformate din Piaţa Maria, chiar sub fereastra de unde pastorul Laszlo Tokes îndemna lumea să înceteze să îl mai susţină, în 15 decembrie 1989, au fost depuse coroane de flori în memoria celor care s-au jertfit la Revoluţie.
În decembrie 2009, la 20 de ani de la Revoluţie, preşedintele Traian Băsescu l-a decorat pe Laszlo Tokes cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.
În 27 iulie anul acesta, Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară „Balvanyos”, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.
Citeşte şi: Tokes nu vrea să înapoieze medalia „Steaua României”
În replică, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), că „nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”. Participanţii la seminariile Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului au cerut atunci retragerea distincţiilor acordate de statul român „extremiştilor maghiari” din România, făcând referire la europarlamentarul Laszlo Tokes, decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României”.
La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat atunci că îl va informa în scris pe preşedintele Traian Băsescu că va contrasemna un eventual decret de retragere a distincţiei acordate lui Tokes, Ordinul Naţional „Steaua României”.
Citeşte şi: MAE ungar: Retragerea decoraţiei lui Tokes, un gest de umilire a comunităţii maghiarilor din România
În noiembrie, membrii Consiliului de Onoare al Ordinului „Steaua României” au decis să propună preşedintelui Traian Băsescu retragerea distincţiei oferite europarlamentarului, declara Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române.
Ulterior, preşedintele Traian Băsescu declara că aşteaptă raportul Consiliului de Onoare al Ordinului „Steaua României” înainte de a decide retragerea sau nu a distincţiei acordate lui Tokes, menţionând că nu doreşte repetarea istoriei din cazul Corneliu Vadim Tudor.
Întrebat dacă îi va retrage Ordinul „Steaua României” europarlamentarului Laszlo Tokes, aşa cum recomandă Consiliul, Băsescu răspundea că doreşte să vadă motivarea şi că procesul nu este unul simplu.
Citeşte şi: Tokes: Nu mă apasă nici să mi se ia decoraţia, nici să rămân decorat
„Trebuie să facă un raport argumentat. Eu nu spun că ceea ce a făcut Laszlo Tokes este un lucru care să ne placă, este admisibil. Nu spun că este, dar am o experienţă. Vezi cazul Vadim Tudor. Vă aduceţi aminte când am vrut să-i retrag Ordinul „Steaua României” lui Vadim Tudor? S-a emis hotărârea membrilor Ordinului, s-a făcut o argumentaţie pentru asta, un raport. (…) După care Vadim Tudor a atacat în instanţă acel document cu argumentele pentru ridicarea decoraţiei şi Administraţia Prezidenţială a pierdut. Eu emisesem decretul în baza acelui raport al Consiliului. În instanţă a fost anulată aplicarea decretului. Nu o să repet asta fără să fiu foarte atent. A fost singurul decret anulat în instanţă în 9 ani de mandat”, spunea Băsescu.