Vladimir Tismăneanu atrage atenţia că Ion Iliescu încearcă, printr-o nouă suspendare a lui Traian Băsescu, să organizeze un puci menit să „destabilizeze sistemul politic pentru a recupera poziţiile pierdute şi pentru a-l elimina din joc pe principalul adversar al oligarhiei pesedisto-penelistă”.
„Omul care a prelungit regimul comunist după ce a patronat lichidarea fizică a predecesorului său, personajul direct şi fără dubiu responsabil pentru sângeroasa mineriadă din 13-15 iunie 1990, sponsorul din umbră al scenariilor cu terorişti soldate cu moartea a peste o mie de oameni, iese din nou în arenă şi cere capul lui Traian Băsescu”, scrie Tismăneanu pe blog, monitorizat de ziare.com, referindu-se la declaraţiile lui Ion Iliescu din şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD de luni.
În opinia istoricului, „suspendarea lui Traian Băsescu în 2007 a fost un puci parlamentar organizat de o coaliţie a revansei, amoralităţii şi corupţiei. Se pare că Ion Iliescu, cel care a condus juntă instalată la putere în decembrie 1989, încearcă să-l repete”.
Tismăneanu spune despre fostul preşedinte al României că este „promotorul propriei viziuni despre socialism, asemeni celui care i-a fost cândva mentor şi protector, Nicolae Ceauşescu”.
„Diferite că grad de sofisticare, socialismul lui Ceauşescu şi cel al lui Iliescu sunt ambele îndatorate autoritarismului manicheist de tip bolşevic. Ambele au fost marcate de aversiunea viscerală pentru pluralism. În cazul lui Ion Iliescu, actualele declaraţii sugerează o revenire la pasiunile anilor 1945-1946 când participă cu ardoare la distrugerea democraţiei româneşti”, mai scrie istoricul.
Acesta consideră că „ceea ce-l irită cel mai mai tare pe Ion Iliescu în cazul Băsescu este exact efortul de clădire a statului de drept, deci opusul propriilor sale strădanii întru perpetuarea hegemoniei neo-nomenklaturii profitocratic-spoliatoare”.
În acest context, Tismăneanu apreciază că Ion Iliescu este „piatră de moară” atârnata de „gâtul unei posibile, dar inexistente stângi româneşti în sensul real al cuvântului”, iar „o stânga veritabilă românească trebuie să se separe fără inutile menajamente de această nefastă povară”.
