15.2 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSportTiberiu Nițu cere desființarea imunității parlamentare

Tiberiu Nițu cere desființarea imunității parlamentare

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, cere modificarea statutului aleșilor. Astfel, procurorul vrea ca imunitatea parlamentarilor să fie desființată, informează Mediafax.

Tiberiu Niţu consideră că este necesară modificarea Legii numărul 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi a Legii numărul 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Conducerea Ministerului Public arată că modificările solicitate se impun în condiţiile în care, în cursul acestui an, două anchete penale au fost împiedicate prin respingerea solicitărilor procurorilor privind ridicarea imunităţii parlamentare.

Pentru ca cele două acte normative să fie modificate, Ministerul Public a formulat, în septembrie 2014, o serie de propuneri Guvernului României, iar în martie, Camerei Deputaţilor.

„Propunerile Ministerului Public au în vedere asigurarea celerităţii acelor proceduri parlamentare care influenţează cursul procedurilor judiciare, precum şi stricta delimitare a întinderii atribuţiilor autorităţii legislative în cadrul aceloraşi proceduri, în sensul că evaluarea probelor şi a oricăror aspecte privind oportunitatea măsurilor este atributul exclusiv al organelor judiciare”, conform sursei citate.

Citește și: Cine a votat la vedere în cazul lui Borbely

Imunitatea parlamentarilor este reglementată de articolul 72 din Constituția României.

”(1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
(2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri”, se arată în Constituției. 

Cele mai citite

Dialog satiric, partidul Piraților – Academia Catavencu

– Frumos te-ai mai potcovit, prietene! Cum ai făcut rost de piciorul de lemn? – Într-o luptă cu olandezii care nu voiau să mă...

Raya a salvat-o pe Arsenal de la eșec! Portarul spaniol a avut o paradă uluitoare

David Raya, portarul lui Arsenal, a fost protagonistul unei duble parade impresionante care a salvat echipa sa în meciul împotriva Atalantei, scor 0-0, din...

Wirtz Show! Ce record a stabilit germanul la debutul în Champions League

Florian Wirtz a făcut senzație la debutul său în Liga Campionilor, stabilind un record impresionant. Bayer Leverkusen a debutat în noul format al Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă