2.6 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSportTenis„Nole” Djokovic rescrie istoria tenisului. Mesajul lui Nadal, după ce sârbul a...

„Nole” Djokovic rescrie istoria tenisului. Mesajul lui Nadal, după ce sârbul a ajuns la 23 de titluri de Grand Slam

Novak Djokovic s-a impus la Roland Garros și a devenit cel mai titrat jucător de tenis din istorie, cu 23 de titluri cucerite în turneele de Grand Slam.

„Nole” Djokovic a câștigat turneul de la Roland Garros pentru a treia oară în carieră, după ce l-a învins pe norvegianul Casper Ruud cu 7-6 6-3 7-5, în trei ore și 13 minute. Tenismenul sârb l-a depășit astfel pe Rafael Nadal și a devenit singurul jucător din istoria circuitului masculin care deține 23 de titluri cucerite în turneele de Grand Slam.

Acesta nu este însă singurul record doborât de Djokovic după victoria de pe zgura pariziană. „Nole” devine singurul jucător din istorie care câștigă de cel puţin trei ori fiecare turneu de Grand Slam. La 36 de ani, el este, de asemenea, şi cel mai vârstnic campion de la Roland Garros.

Novak Djokovic 23 titluri de Grand Slam record
Sursă foto: Facebook Novak Djokovic

După succesul de la Paris, sârbul a revenit pe primul loc în clasamentul ATP, publicat luni, astfel că a doborât un nou record, cu 388 de săptămâni ca lider mondial.

Absent de la Roland Garros din cauza unei accidentări, Rafael Nadal și-a felicitat marele rival prin intermediul unei postări pe Twitter. „Felicitări pentru această performanță incredibilă! 23 este un număr la care, în urmă cu doar câțiva ani, era imposibil să te gândești, iar tu ai reușit! Bucură-te pentru această reușită alături de familie și de echipa ta”, a transmis Nadal, cel care are în palmares 22 de titluri de Grand Slam.

Australianca Margaret Court deţine recordul absolut de titluri de Grand Slam, 24, pe care Djokovic îl poate egala pe iarba de la Wimbledon. Djokovic şi americanca Serena Williams au câte 23 de trofee majore, iar Nadal şi germanca Steffi Graf au câte 22, următorul fiind elveţianul Roger Federer, cu 20.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...
Ultima oră
Pe aceeași temă