Irina Begu s-a calificat în finală în turneul de la Palermo (Italia), după ce a învins-o, într-un meci dramatic, pe Sara Sorribes Tormo (Spania).
Jucătoarea spaniolă era cea de-a patra favorită a concursului de la Palermo. Înainte să se califice în finală, Irina Begu (31 ani, 45 WTA) era cea de-a şasea favorită. Begu a învins-o greu pe Sara Sorribes Tormo, cu scorul de 3-6, 6-3, 6-4. Meciul lor din semifinală s-a încheiat după miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, la ora locală 1,40.
Turneul de la Palermo se încheie duminică, 24 iulie
Finala de la Palermo se va disputa, duminică, 24 iulie 2022, între Irina Begu și italianca Lucia Bronzetti (23 de ani, locul 78 WTA). Va fi primul meci dintre aceste două jucătoare de tenis. Pentru Bronzetti, aceasta este prima finală WTA din cariera ei. În schimb, Irina Begu joacă pentru a noua oară într-o finală WTA de simplu.
Meciul din finală, dintre Begu și Bronzetti, va începe la Palermo, cel mai devreme, la ora 20.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!