Carlos Alcaraz l-a învins pe italianul Lorenzo Sonego, în patru seturi, scor 6-4, 6-7, 6-3, 7-6, la capătul unui meci de aproape trei ore şi jumătate, și s-a calificat în turul al treilea la turneul de la Australian Open.
Pentru un loc în optimile de finală, Alcaraz va trebui să-l înfrunte pe chinezul Juncheng Shang, care a reuşit să treacă la rândul său, cu 2-6, 6-3, 7-5, 6-4, de indianul Sumit Nagal, ieşit din calificări.
În vârstă de 20 de ani, Carlos Alcaraz şi-a egalat joi cea mai bună performanţă a sa de până acum la competiţia de la Melbourne. Dublu campion de Grand Slam (US Open 2022 şi Wimbledon 2023), jucătorul iberic a devenit cel mai tânăr număr unu mondial din istorie, în 2022.
El a ratat ediţia de anul trecut a Openului Australiei, din cauza unei leziuni musculare la gamba dreaptă, după ce în 2021 s-a oprit în turul al doilea, iar în 2022 a fost eliminat în runda a treia.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!